Epava submarinului argentinian San Juan, dat dispărut la 15 noiembrie 2017 cu 44 de membri ai echipajului la bord, a fost descoperită în Atlantic, a anunţat Marina într-un comunicat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Apărării şi Marina argentiniană informează că investigaţia punctului numărul 24 de către (nava mandatată cu cercetările aparţinând) Ocean Infinity, realizată cu un minisubmarin la 800 de metri adâncime, a permis localizarea pozitivă a ARA San Juan”, au anunţat ele într-un mesaj postat pe Twitter.

Căutări au loc din septembrie şi sunt efectuate de către Ocean Infinity, o societate privată americană, care urma să le întrerupă în februarie.

”Nava (aprţinând) Ocean Infinity a hotărât să efecteze o nouă cercetare, iar mulţumită lui Dumnezeu, a reuşit să găsească zona” în care s-a scufundat submersibilul, a declarat pentru televiziunea argentiniană Todo Noticias un purtător de cuvţnt al Marinei, Rodolfo Ramallo.

INSPECŢIA SUBAMRINULUI

La sfârşitul lui 2017 şi începutul lui 2018, bastimente din aproximativ zece ţări au încercat să localizeze submarinul, iar apoi Marina a continuat căutările cu mijloace slabe.

”Acum se deschide alt capitol. Pe baza analizei stării în care se află submarinul, vom vedea cum vom proceda”, a continuat purtătorul de cuvânt.

Un robot submarin echipat cu o cameră a luat imagini cu submarinul, la aproximativ 400 de kilometri de coastele Patagoniei.

Înainte de a anunţa oficial informaţia, autorităile argentiniene au avertizat familiile celor 44 de marinari care au murit la bordul ARA San Juan.

”Speram încă să mai fie în viaţă”, a declarat Luis Niz, tatăl unuia dintre membrii echipajului.

Un omagiu le-a fost adus joi celor 44 de membri ai echipajului submarinului, la baza navală Mar del Plata, în prezenţa preşedintelui argentinian Mauricio Macri.

REABILITAT ÎN 2014

Ocean Infinity a trimis în Atlanticul de Sud nava Seabed Constructor, echoipată cu tehnologia cea mai sofisticată, ale cărei camere submarine sunt capabile să filmeze fundul mării până la o adâncime de 6.000 de metri.

Societatea americană a încheiat un acord cu statul argentinian care prevede să încaseze 7,5 milioane de dolari în cazul în care localizează submarinul ARA San Juan, a cărui dispariţie a provocat o emoţie profundă în Argentina.

Submarinul de tip TR-1700, cu propulsie diesel şi electrică, de fabricaţie germană, achiziţionat în 1985, era unul dintre cele trei submarine ale Marinei argentiniene. În 2014, el a fost modernizat - i s-a schimbat bateria.

Detectarea unei explozii submarine în zona de operaţiuni a submersibilului acreditează teza unei explozii la bord, probabil a bateriilor care propulsat submersibilul.

Înainte de întreruperea comunicaţiilor, comandantul submarinului a semnalat o problemă la nivelul bateriilor, o avarie care, în opinia sa, nu reprezenta un obstacol în continuarea navigaţiei către baza submersibilului de la Mar del Plata, un port la Atlantic, situat la 400 de kilometri distanţă de Buenos Aires.

Observarea epavei submarinului ”va permite să se afle mai multe despre această tragedie. La această adâncime, ar trebui să putem să-l inspectăm şi să determinăm ce a cauzat accidentul”, a declarat un ofiţer din cadrul Marinei argentinene care a solicitat protecţia anonimatului.

O luare de apă printr-o valvă defectuoasă a "snorkel"-ului, priza de aer a sistemului de ventilaţie în timpul unor urcări la suprafaţă, este ipoteza privilegiată de către experţi.

Pierderea ARA San Juan, folosit adesea împotriva pescuitului ilegal, a aplicat o lovitură capacităţii operaţionale a Marinei argentiniene.

Din 2008 în 2014, ţara a investit 20 de milioane de dolari în modernizarea submersibilului, care constituia ”bijuteria” armatei argentiniene, ale cărei echipamente sunt în general depăşite, din cauza lipsei finanţărilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.