Preşedintele francez Emmanuel Macron şi alţi lideri europeni vor insista pentru reguli dure de aplicare a oricărui acord comercial care va fi convenit cu Londra, avertizând că încercarea premierului Boris Johnson de a trece peste tratatul referitor la Brexit a arătat că nu se poate avea încredere în cuvântul Marii Britanii, potrivit publicaţiei Financial Times, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor diplomaţi europeni, liderii UE vor cere la un summit care începe joi ca negociatorul Brexitului, Michel Barnier, să se asigure că garanţiile pentru asigurarea unor condiţii egale de afaceri pentru companiile eurpene care concurează cu cele britanice sunt susţinute de dreptul Bruxelles-ului de a lua măsuri rapide de retorsiune dacă Marea Britanie îşi va încălca angajamentele, a scris luni Financial Times.

Franţa şi alte state din UE îşi vor sublinia hotărârea de a-şi păstra cotele de pescuit în apele britanice, lăsându-i lui Barnier un spaţiu limitat de manevră pentru a obţine un acord.

UE doreşte să asigure drepturi consistente la pescuit în apele britanice, o problemă importantă pentru Franţa, unde comunităţile de pescuit de coastă au influenţă politică. Marea Britanie doreşte o înţelegere asemănătoare cu cea a Norvegiei, care nu este membru al UE, conform căreia sunt stabilite cote în fiecare an.

Johnson a stabilit termenul limită summitul UE din 15 octombrie pentru un acord comercial, iar un diplomat al UE a declarat vineri că Barnier vrea mai multe concesii din partea Marii Britanii înainte de a intra în ultima fază intensă a negocierilor privind un acord comercial.

Johnson a declarat duminică cancelarului german Angela Merkel că în următoarele zile trebuie să aibă loc progrese în discuţiile comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană, pentru a acoperi ”lacunele semnificative”, în special în domeniile pescuitului şi condiţiile echitabile de concurenţă, a anunţat biroul acestuia.

Johnson şi-a reieterat convingerea că ”în timp ce realizarea unui acord în zilele următoare ar fi benefică pentru ambele părţi, Marea Britanie este, de asemenea, pregătită să pună capăt perioadei de tranziţie în condiţii similare celor avute cu Australia”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.