Egiptul continuă să mizeze pe cel mai puternic om din estul Libiei, în pofida unor îngrijorătoare înfrângeri militare suferite de către mareşulul Khalifa Haftar, şi încearcă să promoveze un armistiţiu între cele două puteri rivale aflate în război civil, însă Cairo ar putea să-şi schimbe planurile, potrivit unor analişti, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Khalifa Haftar a fost primit sâmbătă, la Cairo, de către preşedintele egiptean Abdel Fattah el Sisi, unul dintre susţinărorii săi, în contextul în care ofensiva sa în vestul Libiei se dezumflă - după mai bine de un an confruntări armate la porţile Tripoli.

El Sisi propune în acest plan, prezentat sâmbătă, să se înfiinţeze un Consiliu alcătuit din aleşi, să se implementeze un armistiţiu începând de luni şi să se poarte negocieri de pace la Geneva.

Primirea lui Haftar nu a fost deloc întâmplătoare.

”Egiptul are interese directe în domeniul securităţii în Libia şi a avea un partener în estul libian este de importanţă capitală”, declară pentru AFP Tarek Megerisi, un analist politic de la Consiliul European al Relaţiilor Internaţionale.

Prin ultimele evoluţii - preluarea de către Guvernul de uniune naţională (GNA) a controlului asupra întregii părţi de vest a Libiei, până la Sirt, un oraş strategic către Cirenaica (est), Megerisi evocă ”îngrijorări” puternice la Cairo ”faţă de aventurismul” lui Khalifa Haftar.

În urma eşecului forţelor loiale lui Haftar de a cuceri Tripoli, ”instinctul de la început al Cairo”, şi anume ”că această operaţiune era o eroare” a fost ”consolidat”, confirmă Jalel Harchaoui, un cercetător la Institutul Clingendael de la Haga.

Egiptul rămâne însă, în prezent, ”în întregime investit” diplomatic alături de mareşal, căruia continuă să-i ofere ”o susţinere politică şi militară”, notează el.

Acesta este sensul ”iniţiativei de la Cairo”, proclamată sâmbătă, la finalul întâlnirii lui Sisi cu Haftar, care îndeamnă la un armistiţiu începând de luni.

Militarul libian a adoptat imediat ideea, însă GNA, care obţine pe teren roadele unei susţineri sporite a Turciei, se face că nu aude.

”ALTERNATIVE POLITICE”

Opinia publică egipteană consideră că steaua mareşalului a pălit, iar Cairo caută de-acum ”alte opţiuni şi mijloace să-şi apere interesele” la frontiera de vest.

”Avem deja Egiptul şi Rusia care muncesc împreună la alternative politice la (Khalifa) Haftar, care să le salveze sferele de influenţă în estul Libiei”, relevă Tarek Megerisi.

Aguila Saleh, preşedintlee Parlamentului din Cirenaica şi care s-a aflat şi el la Cairo în ultimele zile, ar putea face oficiu de ”plan B”.

În acest conflict care s-a internaţionalizat neîncetat, trei capitale acţionează în principal în plan secund în vederea păstrării intereselor lor în estul Libiei - Cairo, Moscova, dar şi Abu Dhabi, care şi-a exprimat luni susţinerea faţă de iniţiativa egipteană a armistiţiului.

În acest joc în trei, Cairo serveşte drept ”principal punct de acces al ajutoarelor Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi Rusiei” acordate lui Haftar, relevă Jalel Harchaoui.

Însă, ”dacă, dintr-un motiv oarecare, războiul se agravează serios (...), Egiptul nu va rămâne pasiv. El va interveni militar”, consideră el.

O asemenea intervenţie ar putea lua forma unor atacuri aeriene, aşa cum Cairo a făcut-o deja în 2015 la Derna, în estul Libiei.

Un expert militar egiptean - care foloseşte pseudonomul Egyptian Defense Review - subliniază la rândul său că esgiptul este deja el însuşi ”un important furnizor de armament, formare şi susţinere logistică” al lui Khalifa Haftar.

Expertul evocă oraşul de frontieră Sidi Barrani drept ”unul dintre principalele puncte de trecere a încărcăturilor de armament, mercenari ruşi şi ajutor aerian din Emirate”.

”CONTAŢI PE EGIPT”

După deruta din regiunea Tripolitania, un consilier al prinţului moştenitor al Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed al-Nahyan, a scris pe Twitter că ”Tripoli a devenit prima capitală arabă care cade sub ocupaţia turcă”.

Iar acest consilier, Abdulkhaleq Abdulla, adaugă ”contaţi pe Egipt şi pe armata sa să joace un rol decisiv (...). El îl va descuraja pe (preşedintele turc Recep Tayyip) Erdogan şi va opri avansarea mercenarilor săi”.

Însă dacă există ipoteza unei implicări militare sporite a Egiptului, ea are limitele sale - fără confruntări armate directe cu Turcia, potrivit unor experţi.

Armistiţiul propus de către el Sisi arată cât de ”exclusă de Cairo este (perspectiva unui) război extins şi mai incert împotriva Turciei”, avansează Harchaoui.

Iar potrivit Egyptian Defence Review, Ankara găseşte un punct de convergenţă în acest lucru cu rivalul său regional egiptean.

”Interesele egiptene în Libia şi la (Marea) Mediterană rezidă în esenţă în securitatea frontierei lor egiptene de vest şi în suveranitatea zonei economice exclusive”, în opinia sa.

Turcia ”probabil va respecta securitatea şi interesele economice ale Egiptului, evitând orice formă de confruntare directă”, consideră el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.