Iranul şi Arabia Saudită au convenit vineri să-şi restabilească relaţiile, după şapte ani de ostilitate care au ameninţat stabilitatea şi securitatea în Golf şi au contribuit la alimentarea conflictelor din Orientul Mijlociu, din Yemen până în Siria. Înţelegerea, mediată de China, a fost anunţată la Beijing după patru zile de discuţii secrete între înalţi oficiali de securitate din cele două puteri rivale din Orientul Mijlociu, relatează Reuters şi CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Riadul şi Teheranul intenţionează să îşi redeschidă ambasadele, potrivit acestui acord mediat de China, se arată într-o declaraţie comună a Arabiei Saudite şi Iranului publicată vineri."Miniştrii de externe ai celor două ţări se vor întâlni pentru a pune în aplicare această decizie şi pentru a face aranjamentele necesare pentru schimbul de ambasadori", precizează declaraţia comună. "Cele două părţi sunt de acord să respecte suveranitatea şi neamestecul în afacerile interne ale celeilalte părţi", menţionează textul.

O înregistrare video a ceremoniei de semnare a fost difuzată de presa iraniană.

Discuţiile au avut loc începând cu 6 martie la Beijing între şeful Consiliului de Securitate Naţională al Iranului, Ali Shamkhani, consilierul Consiliului de Securitate Naţională al Arabiei Saudite, Mosaed Bin Mohammad Al-Aiban, şi şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, potrivit presei de stat iraniene.

"Acest dialog de la Beijing a deschis o nouă pagină pentru relaţia saudito-iraniană. Ambele părţi şi-au arătat dorinţa de a îmbunătăţi relaţiile şi au ajuns la un consens cu privire la principalele preocupări", a declarat Wang.

Arabia Saudită şi Iranul au purtat anterior discuţii de reconciliere în Oman şi Irak.

Ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a declarat că normalizarea relaţiilor oferă mari perspective pentru ambele ţări şi pentru Orientul Mijlociu şi a lăsat să se înţeleagă că vor fi luate măsuri suplimentare.

Un înalt oficial de securitate iranian a declarat că acordul de vineri a fost aprobat de liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

CARE SUNT INTERESELE CHINEI

Riadul a rupt legăturile cu Teheranul în 2016, după ce protestatarii iranieni au luat cu asalt ambasada saudită din capitala iraniană în urma execuţiei unui cleric şiit în Arabia Saudită. De atunci, au purtat un război prin intermediari, care a implicat o serie de ţări vecine, aducând regiunea tot mai aproape de război.

Instalaţiile petroliere atât din Arabia Saudită, cât şi din Emiratele Arabe Unite au fost atacate în ultimii ani de actori despre care se crede că sunt susţinuţi de Iran, inclusiv de rebelii houthi din Yemen.

Înţelegerea la care au ajuns vineri Riadul şi Teheranul vine în contextul în care China îşi extinde relaţiile diplomatice în lumea arabă. În decembrie, preşedintele chinez Xi Jinping a fost primit la Riad în cadrul unei ceremonii extravagante, ca parte a unei vizite ce a reunit 14 şefi de stat arabi. Vizita a avut loc la doar câteva luni după o întâlnire relativ discretă, contrastând ca fast, între preşedintele american Joe Biden, a cărui relaţie cu Arabia Saudită a fost glacială, şi lideri arabi.

"Rolul Chinei ca mediator este relevant şi ar putea prefigura o poziţie diplomatică mai îndrăzneaţă", spune Sanam Vakil, cercetător senior pentru programul pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al think-tank-ului Chatham House din Londra. "Dar ar trebui să fim prudenţi în a supraestima intenţiile Beijingului. Este vorba mai degrabă de interesele Chinei în regiune. China a reunit doi actori-cheie, actori regionali şi actori economici, cu scopul de a reduce tensiunile regionale şi de a facilita un angajament economic mai mare cu ambii", a arătat analistul.

REACŢIA CASEI ALBE

Un purtător de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională a declarat că Statele Unite au aflat despre încheierea acordului şi salută orice efort de a contribui la încheierea războiului din Yemen şi la detensionarea tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Cele două principale puteri musulmane din Orientul Mijlociu - Teheranul reprezentându-i pe şiiţi şi Riadul pe sunniţi - sunt în dezacord de ani de zile şi au susţinut tabere opuse în războaie prin procură, din Yemen până în Siria.

Apropierea lor vine, de asemenea, în condiţiile în care Teheranul se află din ce în ce mai izolat pe scena globală. Discuţiile pentru relansarea pactului nuclear încheiat de Iran cu puterile mondiale în 2015 sunt îngheţate, iar relaţiile cu statele occidentale trec prin noi tensiuni din cauza represiunii brutale a protestelor care au început în septembrie, dar şi a suspiciunii că ajută militar Moscova în războiul din Ucraina.

Principalul aliat internaţional al Iranului, Rusia, este preocupată de războiul din Ucraina, în timp ce China, celălalt aliat al său, a curtat în ultima vreme Arabia Saudită, marea rivală a Teheranului.

În acordul de vineri, Arabia Saudită şi Iranul au convenit, de asemenea, să activeze un acord de cooperare în domeniul securităţii semnat în 2001, precum şi un alt acord anterior privind comerţul, economia şi investiţiile.

Ambele ţări au mulţumit Chinei, precum şi Irakului şi Omanului pentru găzduirea discuţiilor anterioare din 2021 şi 2022.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.