Partidul Unionist Democrat (DUP) din Irlanda de Nord, care susţine Guvernul Theresei May, a confirmat vineri că nu va susţine planul premierului britanic cu privire la Brexit şi a îndemnat întreprinderile să nu se sperie de o ieşire din Uniunea Europeană (UE) fără acord, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”De fapt noi suntem mai îngrijoraţi de ceea ce va veni de la UE şi mai ales de la Guvernul irlandez”, a declarat Sammy Wilson, un deputat din cadrul DUP.

Theresa May speră în continuare să obţină acordul Parlamentului britanic cu privire la planul său, în pofida faptului că miniştri de-ai săi recunosc - în privat - că, pentru a obţine acest aval, ea este necesar să opereze modificări importante în document şi să convingă numeroşi aleşi din opoziţie.

În cazul în care Camera Comunelor nu ratifică acordul retragerii, Regatul Unit va ieşi din UE, la 29 martie, la ora 23.00 GMT (sâmbătă, 30 martie, 1.00, ora României) fără acord sau vreo altă garanţie.

DUP - ai cărui zece deputaţi îi asigură Theresei May o majoritate absolută în Legislativ - vrea ca premierul să renunţe la ”backstop” - ”plasa de siguranţă” care vizează să împiedice reimpunerea, după Brexit, a unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

O reimpunere a unei frontiere fizice ar fragiliza Acordurile de Pace din Vinerea Mare, care au pus capăt în 1998 unui război civil de 30 de ani între separatişti naţionalişti catolici şi unionişti protestanţi în Irlanda de Nord.

UE şi May au subliniat că ţin la această ”plasă de siguranţă”.

Acest ”backstop” este o ”înşelătorie”, a declarat Sammy Wilson, intervievat de BBC. Agricultorii şi antreprenorii trebuie să fie apăraţi total în faţa perspectivei unui Brexit fără acord, a dat el asigurări.

”Dacă cineva trebuie să-şi facă griji cu privire la taxe vamale impuse (cărnii de) vită şi oaie, atunci irlandezii sunt aceia, pentru că, bineînţeles, Regatul Unit este importator net de produse alimentare”, a declarat Sammy Wilson.

Preconizând că acordul retragerii nu avea să fie ratificat în decembrie de Parlament, May a amânat votul şi s-a angajat să ceară ”asigurări juridice şi politice” UE. Votul urmează să aibă loc în săptămâna care începe pe 14 ianuarie.

UE a subliniat că nu va redeschide negocieri şi s-a declarat pregătită de anumite concesii.

May are nevoie de 318 voturi pentru ratificarea acordului în Camera Comunelor. Însă 117 dintre cei 317 deputaţi conservatori au votat împotriva ei într-o moţiune de cenzură internă, la 12 decembrie.

Şefa Guvernului britanic are, astfel, nevoie de susţinerea unei părţi a celor 257 de deputaţi laburişti sau să recucerească o mare parte a parlamentarilor din Partidul său Conservator şi DUP.

MAJORITATEA MEMBRILOR PARTIDULUI CONSERVATOR SE OPUN ACORDULUI BREXITULUI

Majoritatea membrilor Partidului Conservator al premierului britanic Theresa May se opun acordului retragerii negociat de premier cu Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj YouGov publicat vineri, cu mai puţin de 90 de zile înaintea ieşirii programate a Marii Britanii din Uniune.

În pofida faptului că divorţul între Marea Britanie şi Uniunea Europeană este stabilit la 29 martie, May nu a reuşit să obţină ratificarea în Parlament a acordului retragerii negociat cu Bruxellesul şi aprobat la sfârşitul lui noiembrie de şefii de stat şi de guverne ai celorlalte 27 de state membre UE.

Potrivit anchetei de opinie realizate de YouGov pentru un centru de studii politice din subordinea administraţiei publice, 59% dintre membrii Partidului Conservator se opun acordului Brexitului negociat de Guvernul May. Doar 38% dintre ei se declară în favoarea documentului.

Peste jumătate dintre cei 1.215 membri ai Partidului Conservator chestionaţi au declarat că ei consideră că prevederile acordului nu respectă rezultatul referendumului din 2016 privind Brexitul.

Acest sondaj a fost efectuat de la 17 la 22 decembrie, la câteva zile după ce May a fost nevoită să renunţe in extremis la votul ratificării în Camera Comunelor, din cauza lipsei unei majorităţi.

Dezbaterile în Camera Comunelor urmează să fie reluate săptămâna viitoare, iar votul să aibă loc în săptămâna 14-20 ianuarie.

Premierul conservator a promis la sfârşitul lui decembrie să prezinte, în Camera Comunelor, după reluarea sesiunii parlamentare la 7 ianuarie, situaţia cu privire la ”asigurările” pe care le-a cerut la Bruxelles.

Întrebaţi de Institutul YouGov cum ar vota în cazul unui al doilea referendum cu privire la Brexit, 64% dintre membrii partidului au răspuns că preferă un Brexit ”dur” acordului retragerii negociat de May. Doar 29% dintre ei au declarat că s-ar pronunţa - la urne - în favoarea acestui acord.

Theresa May a respins ipoteza unui al doilea referendum, o poziţie reiterată de ministrul Brexitului Stephen Barclays într-un interviu acordat ediţiei de vineri a cotidianului german Die Welt.

1.000 DE POLIŢIŞTI ENGLEZI ŞI SCOŢIENI CA ÎNTĂRIRI ÎN IRLANDA DE NORD, ÎN CAZUL UNOR TULBURĂRI

O mie de poliţişti englezi şi scoţieni urmează să efectueze o formare specifică, pentru a fi desfăşuraţi în Irlanda de Nord în eventualitatea unui Brexit fără acord, care ar putea provoca tulburări, scria joi seara pe site The Guardian.

Potrivit cotidianului britanic, aceste suplimentări au fost reclamate de conducerea politică nord-irlandeză în vederea pregătirii în orice eventualitate.

Această opţiune este considerată necesară pentru a face faţă posibilităţii unor tulburări ale oridinii publice, iar originea ei se află în mecanisme susceptibile să fie implementate la frontieră în cazul unui divorţ fără acord, scrie ziarul.

Frontiera irlandeză urmează să devină în fapt singura frontieră fizică între Regatul Unit şi Uniunea Europeană. O reintroducere a controalelor la frontieră ar fragiliza acordul de pace din 1998 care a pus capăt celor 30 de ani de tulburări în Irlanda de Nord.

Potrivit The Guardian, formarea acestor agenţi provenind din forţele engleze şi din poliţia scoţiană urmează să înceapă luna aceasta.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.