Fluviul Dunărea a ieşit joi din matcă la Budapesta, nivelul apei atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, în condiţiile în care ploile şi ninsorile abundente, urmate de o vreme blândă, au declanşat inundaţii neobişnuit de timpurii, în timpul iernii, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Direcţia Generală pentru Managementul Apelor din Ungaria a declarat că Dunărea a atins miercuri târziu un nivel maxim de 6,93 metri, sub nivelul de 8,91 metri înregistrat în 2013, când au început inundaţiile extreme în Europa Centrală după ploile abundente de la sfârşitul lunii mai.

Autoritatea din domeniul managementului apelor a declarat că ultima dată când nivelul Dunării a depăşit 6 metri într-o lună decembrie a fost în 1987, dar atunci nu a inundat faleza. "A fost o cantitate mare de precipitaţii în afluenţii Dunării şi zăpada s-a topit din cauza vremii blânde, dar umede, aşa că inundaţiile au venit mai devreme", a spus autoritatea, adăugând că nu pot fi excluse noi inundaţii în primăvară.

Oamenii din Budapesta s-au plimbat joi de-a lungul fluviului în bătaia soarelui, bucurându-se de priveliştea rară a valurilor care ieşeau pe faleza de sub clădirea Parlamentului. "Îmi amintesc de inundaţii mari, dar nu în decembrie. În decembrie, Dunărea de obicei îngheţa. Pe vremea când eram foarte tânăr, mi-aduc aminte că gheaţa din jurul Podului cu Lanţuri trebuia spartă cu explozibil", a povestit un localnic.

Deşi debitele de anul acesta ale Dunării nu au provocat pagube majore în Budapesta, experţii au avertizat că schimbările climatice ar putea face ca inundaţiile timpurii să devină mai frecvente.

"Dacă ne uităm la imaginea de ansamblu, putem vedea că precipitaţiile de iarnă sunt în creştere şi, odată cu creşterea temperaturilor, vom vedea mai puţine ninsori, plus că acestea se pot topi mai devreme", a declarat Anna Kis, cercetător în domeniul climei, care lucrează pentru proiectul climatic "1,5 grade".

"Astfel, putem presupune că, în viitor, inundaţiile cauzate de topirea zăpezii, care se produceau primăvara, ar putea avea loc mai devreme, posibil în timpul lunilor de iarnă", arată ea.

 

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.