Avionul american fără pilot (dronă) de tip MQ-9 Reaper care s-a prăbuşit după ce a fost lovită de către un avion rus de vânătoare de tip Suhoi 27 (Su-27), potrivit armatei americane, nu a fost recuperată din Marea Neagră, potrivit unui purtător de cuvânt al Comandamentului american european, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comandantul Forţelor Aeriene americane în Europa, generalul James Hecker, a acuzat că drona a fost ”lovită de un avion rusesc, ceea ce a antrenat prăbuşirea şi pierderea MQ-9”.

Un avion rus de vânătoare a doborât marţi o dronă aparţinând Forţelor aeriene americane (US Air Force) deaspra Mării Negre, după ce i-a avariat elicea, potrivit unor oficiali americani la curent cu dosarul, citaţi de CNN.

Drone de tip MQ-9 Reaper şi două avioane de tip Su-27 Flanker operau deasupra apelor internaţionale, la Marea Neagră, iar unul dintre avioanele ruseşti a zburat în mod intenţionat în faţa dronei şi a deversat combustibil în faţa acesteia, potrivit sursei citate.

Preşedintele american Joe Biden a fost informat cu privire la acest incident de către consilierul în probleme de securitate naţională Jake Sullivan, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului Naţionale de Securitate (NSC) de la casa Albă John Kirby.

Autorităţile americane intenţionează să contacteze Rusia pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de incident, potrivit lui Kirby.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.