Două femei s-au aşezat în spatele lui Joe Biden - pentru prima oară în istoria Statelor Unite - în timpul discursului de politică generală pe care l-a susţinut în Congres, vicepreşedinta sa Kamala Harris şi preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta nu este însă singura premieră istorică.

Din cauza pandemiei covid-19, această mare reuniune anuală din viaţa politică americană a avut un public rar, care a purtat mască.

Preşedintele Statelor Unite a vorbit în hemiciclul luat cu asalt de către susţinători ai predecesorului său, Donald Trump, un asalt sângeros fără precedent, pe care Joe Biden l-a evocat.

”În timp ce ne-am adunat aici, în această (miercuri) seara, imaginile unei hoarde violente atacând acest Capitoliu, murdărindu-ne democraţia, rămân vii în toate minţile”, le-a spus Joe Biden congresmenilor, care au fost nevoiţi, în acea zi, să fugă din hemiciclu, protejaţi cu măşti de gaze.

”Insurecţia a fost o criză existenţială, un test pentru a vedea dacă democraţia noastră avea să supravieţuiască. Iar ea a făcut-o”, a subliniat el către finalul discursului său.

El şi-a început acest discurs subliniind caracterul istoric al serii.

”Doamnă Speaker, doamnă vicepreşedintă”, a spus el, adresându-se lui Nancy Pelosi şi Kamala Harris, în aplauzele sălii.

”Niciun preşedinte nu a mai spus aceste cuvinte, Era timpul”, a declarat al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.

Şefa democraţilor în Congres, în vârstă de 81 de ani, a asistat deja, de la tribună, la numeroase discursuri prezienţiale.

Ea a provocat scântei, în februarie 2020, rupând, în faţa camereor de luat imagini, ”Discursul despre starea Uniunii” pe care Donald Trump tocmai îl susţinuse.

Însă, alături de Kamala Harris pentru prima oară, cele două femei au marcat cei aproape 245 de ani ai istoriei americane.

Fiica unor imigranţi, de origine indiană, fosta senatoare şi fost procuror, în vârstă de 56 de ani, este prima femeie vicepreşedintă a Statelor Unite.

”La fel ca multe alte femei, mă simt mândră în acest moment, văzându-ne reprezentate”, a scris o aleasă democrată din Camera Reprezentanţilor, Barbara Lee.

”Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple cu mult timp în urmă”, adaugă ea.

ABISUL INSURECŢIEI

Tonul reţinut, aşezat, al lui Joe Biden în faţa celor aproximativ 200 de parlamentari şi puţini reprezentanţi ai administraţiei Biden a repreentat un contrast izbitor faţă de discursurile predecesorului său Donald Trump.

Contrastul a fost mai larg, faţă de atmosfera acestei mari reuniuni pe care o reprezintă discursurile prezidenţiale de politică generală - susţinute din patru în patru ani, în faţa a aproximativ 1.500 de invitaţi, care se adună de obicei în Camera Reprezentanţilor, într-o agitaţie voioasă la sosire, iar apoi într-o tăcere respectuoasă, întreruptă de aplauze furtunoase.

În tribună, Prima Doamnă Jill Biden s-a aşezat la o bună depărtare, din cauza covic-19, de soţul Kamalei Harris, Douglas Emhoff, într-un balcon gol, fără niciun alt invitat.

Revenind asupra unui an marcat de pandemie, asupra sfârşitului tumultuoasei preşedinţii Trump şi traumatismului asaltului Capitoliului, Joe Biden a vrut, încă o dată, ca în toată campania sa, să se prezinte drept un unificator.

”Am contemplat abisul insurecţiei şi autocraţiei, al pandemiei şi suferinţei şi «noi, poporul» nu ne-am clintit”, a declarat democratul, un omagiu adus Preambulului Constituţiei americane,

”Noi suntem Statele Unite ale Americii”, a subliniat el, reluând astfel unul dintre celebrele sale sloganuri de campanie: ”Nu e nimic să nu putem face (...) dacă facem împreună”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.