Armata rusă a interceptat două drone în timp ce se apropiau de depozitele militare din regiunea Moscovei, a declarat miercuri guvernatorul Andrei Vorobiov, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"S-au găsit resturi, nu s-au înregistrat pagube sau victime", a declarat Vorobiov, adăugând că dronele au căzut în apropierea satului Kalinineţ.

Agenţia rusă de ştiri TASS a relatat, citând surse neidentificate din cadrul forţelor de ordine, că o altă dronă a fost doborâtă în apropierea satului Lukino din regiunea Moscovei.

De asemenea, TASS a informat că două dintre drone au fost interceptate în drum spre Divizia Taman a Forţelor Terestre ale Rusiei. Divizia are sediul în Kalinineţ, care se află la doar 60 km de Kremlin.

În luna mai, drone au lovit cartiere ale elitelor din Moscova, inclusiv Kremlinul, în ceea ce Rusia a declarat că a fost un atac ucrainean, iar un politician a spus că a fost cel mai periculos atac asupra capitalei de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Ucraina nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacuri în interiorul Rusiei sau pe teritoriul controlat de Rusia în Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.