Două avioane ruseşti de vânătoare au încălcat spaţiul aerian finaldez joi, acuză Ministerul finaldez al Apărării, în contextul în care această ţară nordică se află în plin proces de aderare, împreună cu Suedia, la NATO, din caiza Războiiului rus din Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Două avioane ruseşti de vânătoare (de tip) MiG-31 sunt suspectate de încălcarea spaţiului aerian finlandez, la Golful Finlandei, în largul Porvoo”, anunţă într-un cominicat ministerul finlandez.

Forţele aeriene finlandeze au trimis un avion să identifice aeronavele, precizează ministerul.

Grăniceri finlandezi au deschis o ”anchetă preliminară” cu privire la acest incient, anunţă aceeaşi sursă.

Acest incident a avut loc joi, la ora locală 9.40 (şi ora României) şi a durat aproximativ două minute. Avioanele ruseşti zburau către vest, şi au încălcat spaţiul aerian pe o distanţă de aproximativ un kilometru, precizează AFP un purtător de cuvânt al Ministerului finlandez al Apărării.

Finlanda - care are o frontieră comună cu Rusia de aproximativ 1.300 de kilometri şi este o ţară în mod tradiţional nealiniată - şi-a depus în mai, într-o întorsătură istorică, candidatura la aderarea la NATO, din cauza invaziei ruse a Ucrainei la 24 februarie.

Serviciul finaldez al Siguranţei Interne (Supo) avertiza în mai că ”Rusia are voinţa” să influenţeze procesul candidaturii Finlandei la NATO şi că ”sunt de prevăzut diverse încercări de a face acest lucru”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.