Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut apel la votanţii de pe continent să respingă partidele antieuropene despre care a afirmat că au fost înfiinţate de forţe străine ostile şi s-ar putea folosi de alegerile europarlamentare pentru a câştiga puterea la Bruxelles, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Există forţe externe antieuropene care doresc să influenţeze, deschis sau în secret, alegerile democratice ale europenilor”, a afirmat Tusk într-o conferinţă de presă, dând drept exemplu decizia Marii Britanii de a ieşi din UE.
 
„Şi s-ar putea ca acest lucru să se repete la alegerile europarlamentare din mai. Nu permiteţi partidelor politice înfiinţate de forţe externe ostile Europei să decidă priorităţile UE şi conducerea instituţiilor”, a precizat Tusk.
 
Partidele politice ostile UE au câştigat popularitate în Europa, mai ales după criza imigraţiei din 2015 şi 2016.
 
Naţionaliştii se află la conducere în Polonia şi în Ungaria şi se află în coaliţii de guvernare în Italia şi Austria. Sondajele arată creşterea popularităţii acestor partide înaintea votului din mai.
 
Tusk a salutat unele reforme propuse de preşedintele francez Emmanuel Macron, cel care a cerut o cooperare europeană mai mare pentru ceea ce a numit „renaşterea Europei”.
 
“Nu putem aştepta renaşterea Europei. Renaşterea trebuie să înceapă acum”, a afirmat Tusk.
 
Emmanuel Macron a adresat o scrisoare cetăţenilor Europei, documentul fiind tradus în 22 de limbi, inclusiv română, şi fiind postat pe site-ul Preşedinţiei franceze. Macron face o pledoarie pentru Europa şi pentru Uniunea Europeană, în contextul Brexit.
 
Printre reformele propuse de preşedintele francez se numără şi crearea unei agenţii europene de monitorizare a stării democraţiei în statele membre, pentru a proteja UE de atacuri cibernetice şi propaganda externă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.