Donald Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu, pe 6 ianuarie 2021, şi apoi a căutat să se urce la volanul unei maşini pentru a li se alătura, potrivit unei mărturii făcută marţi în faţa Congresului, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cassidy Hutchinson, fost colaborator al Casei Albe, a dezvăluit în faţa unei comisii parlamentare acţiunile şi gesturile precise ale fostului preşedinte în acea zi în care democraţia americană a fost zguduită. 

Potrivit acestei tinere, Donald Trump a încercat să se urce la volanul maşinii prezidenţiale a unui poliţist al Serviciului Secret pentru a se alătura susţinătorilor săi, care defilau către Congres în încercarea de a bloca certificarea victoriei lui Joe Biden în funcţia de preşedinte. 

"Sunt nenorocitul de preşedinte, du-mă la Capitoliu chiar acum", ar fi spus el, încercând să-l prindă pe poliţist de guler, conform observaţiilor declarate lui Cassidy Hutchinson de adjunctul şefului de Cabinet al preşedintelui.

"Domnule, trebuie să vă luaţi mâna de pe volan, ne întoarcem” la Casa Albă, ar fi răspuns poliţistul.

Această tânără, care lucra la doar câţiva paşi de Biroul Oval, a oferit şi detalii tulburătoare despre ceea ce ştia executivul american cu privire la asaltul care se pregătea înainte de "6 ianuarie". Inclusiv o conversaţie pe care ar fi avut-o cu şeful de cabinet al lui Donald Trump, Mark Meadows, cu patru zile înainte de atacul asupra Congresului SUA. "Ar putea deveni foarte, foarte rău pe 6 ianuarie", ar fi spus el la acea vreme.

"În acea seară, îmi amintesc că am simţit pentru prima dată teamă şi frică de ceea ce s-ar putea întâmpla pe 6 ianuarie 2021", a spus ea într-o mărturie care l-ar putea obliga pe Mark Meadows să iasă din tăcere pentru a prezenta versiunea lui asupra faptelor.

În acea zi rece de ianuarie, mii de susţinători ai lui Donald Trump s-au adunat la Washington pentru a denunţa rezultatul alegerilor, pierdut de miliardarul republican.

Comisia parlamentară a dezvăluit marţi că mai multe persoane din cadrul acestui val uman erau puternic înarmate, informaţie transmisă la acea vreme lui Donald Trump.

"Nu-mi pasă dacă sunt înarmaţi, nu sunt aici să mă rănească", ar fi răspuns preşedintele cu câteva minute înainte de a-i invita "să meargă la Capitoliu", a spus Hutchinson în faţa Comisiei de anchetă.

Timp de aproape un an, această comisie a audiat peste 1.000 de martori, inclusiv doi copii ai fostului preşedinte, şi a studiat 140.000 de documente pentru a face lumină asupra manevrelor precise ale lui Donald Trump înainte, în timpul şi după acest eveniment care a provocat un şoc la nivel global.

Aceşti nouă oficiali aleşi - şapte democraţi şi doi republicani respinşi de partidul lor - îl acuză pe Donald Trump şi anturajul său că se află în centrul unei "tentative de lovitură de stat".

Episodul limuzinei prezidenţiale nu a fost singurul acces de violenţă al lui Donald Trump în perioada în care a încercat să inverseze rezultatul alegerilor, potrivit mărturiei de marţi.

Cassidy Hutchinson s-a referit şi la ziua de 1 decembrie 2020, când secretarul american de justiţie Bill Barr a declarat într-un interviu că nu a constatat suficientă "fraudă" pentru a invalida victoria prezidenţială a lui Joe Biden. Miliardarul ar fi aruncat cu o farfurie de porţelan pe podea şi cu ketchup pe un perete de la Casa Albă, a spus ea.

Donald Trump, care cochetează deschis cu ideea de a candida la preşedinţie în 2024, a denunţat vehement toate aceste dezvăluiri. "Este întortocheat şi greşit, la fel ca toată activitatea acestei comisii”, a criticat el într-o serie de postări pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Semn al diviziunii politice profunde din America, partidul său, pe care Donald Trump încă îl controlează cu o mână de fier, a promis deja că va îngropa concluziile acestei comisii dacă va prelua controlul Camerei Reprezentanţilor la  alegerile legislative de la jumătatea mandatului care vor avea loc în noiembrie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.