Preşedintele american, Donald Trump, care ia în derâdere în mod regulat presupusele gafe ale rivalului său democrat, Joe Biden, a făcut la rândul său o greşeală, sâmbătă, numindu-l omologul său francez, Emmanuel Macron, "prim-ministru".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timpul unei întâlniri electorale în statul Michigan, preşedintele american a vorbit despre realizările din mandatul său. El s-a referit la fostul acord de liber schimb cu Canada şi Mexic, renegociat de către el, dar şi la acordul privind schimbările climatice de la Paris, din care Statele Unite s-au retras după alegerea sa în 2016, relatează AFP.

"Ştiţi ce am mai oprit? Acordul de la Paris privind mediul. Îmi place mult primul-ministru Macron, dar l-am întrebat cum avansează acordul şi nu prea mergea", a declarat candidatul republican.

"V-am economisit miliarde de dolari, nimeni altul nu ar fi făcut asta. Am spus că este un dezastru, doreau să ne ia bogăţiile", a mai spus el.

Donald Trump se află în prezent în campanie în mai multe state, pentru a încerca să reducă din diferenţa faţă de rivalul său democrat, Joe Biden, cu trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.