Preşedintele american Donald Trump a declarat că este de părere că ostaticii reţinuţi în Gaza vor fi puşi în libertate „foarte curând”, întrucât mediatorii urmează să se întâlnească luni în Egipt pentru discuţii indirecte de pace între Hamas şi Israel, relatează BBC.
Discuţiile au loc după ce Hamas a acceptat unele părţi ale unui plan de pace în 20 de puncte al SUA, inclusiv eliberarea ostaticilor şi predarea guvernării Gazei către tehnocraţii palestinieni, dar vrea să negocieze şi alte chestiuni.
Răspunsul grupului nu a menţionat cerinţele cheie privind dezarmarea şi renunţarea la orice rol viitor în guvernarea Gazei.
Când a fost întrebat despre flexibilitate, Trump a declarat: „Nu avem nevoie de flexibilitate, deoarece toată lumea a fost de acord cu aceasta, dar vor exista întotdeauna unele modificări”.
Trump a adăugat că a auzit că negocierile „merg foarte bine”.
„Este o înţelegere excelentă pentru Israel, este o înţelegere excelentă pentru întreaga lume arabă, pentru lumea musulmană şi pentru întreaga lume, aşa că suntem foarte mulţumiţi de ea.”
Între timp, atacurile aeriene israeliene au continuat în Gaza, în ciuda faptului că Trump a cerut Israelului să „oprească imediat bombardamentele” vineri, după ce Hamas a răspuns la planul propus.
Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Shosh Bedrosian, a declarat că „deşi anumite bombardamente au încetat efectiv în Fâşia Gaza, în acest moment nu există niciun armistiţiu”.
Bedrosian a spus că premierul Benjamin Netanyahu a dat ordin „să se riposteze în scop defensiv... dacă există o ameninţare la adresa vieţii lor pe câmpul de luptă din Gaza”.
Relatările din Gaza spun că Israelul a continuat atacurile peste noapte şi până duminică, distrugând o serie de clădiri rezidenţiale în oraşul Gaza.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.