Parchetul federal german anunţă joi arestarea a doi presupuşi spioni ruşi, suspectaţi de planificarea unor acte de sabotaj menite să submineze susţinerea militară a Ucrainei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi bărbaţi - care deţin totodată cetăţenia germană - au fost arestaţi la Bayreuth, un oraş situat în landul Bavaria, anunţă într-un comunicat parchetul federal.

Identificaţi drept Dieter S. şi Alexander J., ei sunt acuzaţi de faptul că au efectuat reperări ale unor eventuale ţinte în vederea unor atacuri vizând inclusiv ”instalaţii ale Forţelor Armate americane” staţionate în Germania.

Poliţişti au percheziţionat domiciile şi locurile de muncă ale celor doi bărbaţi, miercuri.

Ei sunt suspectaţi de faptul că au ”acţionat în contul unui serviciu de informaţii străin” în ceea ce procurorii califică drept un ”caz deosebit de grav” de spionaj.

Principalul acuzat - Dieter S. - făcea schimb de informaţii cu o persoană cu legături cu serviciile ruse de informaţii din 2023, în vederea unor eventuale acte de sabotaj pe teritoriul Germaniei.

”Acţiunile vizau în special să submineze susţinerea militară a Ucrainei de către Germania, în apărarea împotriva războiului rus de agresiune”, declară procurorii.

”ATENTATE CU EXPLOZIV” ŞI ”INCENDII CRIMINALE”

Dieter S. i-ar fi spus acestui contact că este pregătit ”să comită atentate cu exploziv şi incendii criminale, în principal vizând infrastructuri militare şi instalaţi industtriale în Germania”.

Alexander J. i s-a alăturat începând de la sfârşitul lui martie 2024, potrivit parchetului.

Dieter S. a fotografiat şi filmat anumite eventuale ţinte - de exemplu transporturi de echipament militar -, iar apoi i-a comunicat aceste informaţii contactului său.

El este acuzat totodată de faptul că face parte dintr-o organizaţie teroristă străină.

Procurorii îl suspectează de faptul că a fost un combatant într-o unitate armată a ”republicii populare” Doneţk, în estul Ucrainei, în perioada 2014-2016.

Germania a fost zguduită de mai multe scandaluri de spionaj în contul Rusiei după invazia Ucrainei, la începutul lui 2022.

Un fost agent seceret german este judecat în prezent la Berlin cu privire la faptul că a transmis informaţii clasificate secrete Serviciilor ruse de securitate (FSB) în toamna lui 2022, acuzaţii pe care le neagă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.