Doi morţi şi aproape 20 de răniţi şi incendiu de proporţii în Zaporojia, în urma atacurilor ruse

Doi morţi şi aproape 20 de răniţi şi incendiu de proporţii în Zaporojia, în urma atacurilor ruse

Forţele ruse au lansat marţi dimineaţă un atac de amploare asupra oraşului ucrainean Zaporojie, ucigând un bărbat de 41 de ani, rănind cel puţin 18 persoane şi provocând incendii, a declarat guvernatorul regional, relatează Reuters.

Alte oraşe ucrainene din centrul, sudul şi estul Ucrainei au fost, de asemenea, vizate de atacuri.

O persoană a fost ucisă în regiunea Mîkolaiv, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce alte două persoane au fost rănite în oraşul Harkov, potrivit oficialilor locali.

În total, trupele ruse au lansat peste o sută de drone şi aproximativ 150 de bombe planante în timpul nopţii, a declarat Volodimir Zelenski.

În Zaporojia, serviciile de urgenţă ucrainene au raportat un incendiu care a acoperit o suprafaţă de 350 de metri pătraţi în trei clădiri rezidenţiale şi o benzinărie.

Conform rapoartelor preliminare, forţele ruse au efectuat 10 atacuri cu ajutorul mai multor sisteme de lansare a rachetelor, avariind 10 clădiri rezidenţiale şi 12 case, a declarat guvernatorul regional Ivan Fedorov. Doi copii se numără printre răniţi, a precizat el.

În regiunea centrală a Kievului, un mare centru logistic de vânzări cu amănuntul a fost lovit de atacurile ruseşti, provocând un incendiu cu coloane groase de fum negru.

„Acesta este exact tipul de teroare aeriană împotriva căreia Ucraina solicită o apărare comună”, a declarat Volodimir Zelenski într-un mesaj publicat pe X. „A sosit momentul să punem în aplicare protecţia comună a cerului nostru european cu un sistem de apărare aeriană pe mai multe niveluri”, a adăugat el.

De la începutul lunii, Rusia a lansat peste 3.500 de drone de diferite tipuri, aproape 190 de rachete şi peste 2.500 de bombe aeriene, a declarat preşedintele ucrainean.

CITEȘTE ȘI Zelenski îi cere lui Trump o „poziţie clară” privind încheierea războiului. „Cred că SUA sunt suficient de puternice pentru a lua propriile decizii”, spune liderul ucrainean despre condiţiile pe care Trump le pune UE şi NATO pentru a sancţiona Rusia
CITEȘTE ȘI Trump şi Zelenski ar urma să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a discuta despre eforturile de pace din Ucraina, anunţă Marco Rubio

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră