Un bărbat a deschis focul vineri în centrul Ankarei şi a ucis un ofiţer de poliţie şi un civil, relatează cotidianul Cumhuriyet, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacul a avut loc în zona Dikmet din capitala turcă, precizează publicaţia, fără a oferi alte detalii. Nu este clar dacă atacatorul este încă în libertate.

O maşină-capcană a fost detonată duminică seară într-o zonă aglomerată din Ankara, la câteva sute de metri de Ministerul Justiţiei şi de cel de Interne, de un tribunal important şi de fostul birou al premierului.

Cel puţin 37 de oameni au fost ucişi, iar alţi 125 au fost răniţi în atac.

Atacul a fost revendicat de o grupare afiliată Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Şoimii Libertăţii. Mişcarea a avertizat că va comite noi atentate şi că victimele civile sunt inevitabile.

Cu câteva ore înainte, poliţia turcă a descoperit o maşină plină cu explozibili în apropiere de o clădire guvernamentală din sud-estul Turciei, au declarat surse din serviciile de securitate. Geniştii au dezamorsat bomba, au precizat reprezentanţii forţelor de ordine.

Luptele dintre autorităţile turce şi militanţii kurzi din sud-estul Turciei s-au intensificat după atac.

Turcia, stat membru NATO, se confruntă cu numeroase ameninţări. Ca membru al unei coaliţii conduse de Statele Unite se luptă cu Statul Islamic în Siria şi Irak. Însă, Erdogan a declarat război şi militanţilor PKK din sud-estul ţării, după ce un armistiţiu care a durat doi ani şi jumătate a eşuat în iulie, ceea ce a dus la cele mai sângeroase violenţe între cele două tabere din anii ’90 încoace.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.