Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat, duminică, faptul că va fi "extrem de greu" pentru negociatorii ucraineni să se gândească măcar la negocieri cu Rusia, după atacul cu rachete care a vizat Gara din Kramatorsk (estul Ucrainei) şi după atrocităţile comise în oraşul Bucea (în apropiere de Kiev), relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este extrem de dificil să te gândeşti măcar să stai la discuţii cu oameni care comit sau găsesc scuze pentru toate aceste atrocităţi şi crime de război, care au provocat un prejudiciu atât de îngrozitor Ucrainei”, a afirmat Kuleba, în cadrul programului de televiziune ”Meet the Press” al postului NBC, potrivit CNN.

"Dar realizez un lucru – dacă să stau la discuţii cu ruşii mă va ajuta să previn cel puţin un masacru, ca cel din Bucea, sau cel puţin un alt atac în Kramatorsk, trebuie să profit de această ocazie”, a adăugat el.

Cel puţin 52 de persoane au murit vineri, inclusiv copii, şi alte zeci au fost rănite, după ce forţele ruse au organizat un atac cu rachete asupra Gării din Kramatorsk, în timp ce civilii încercau să fugă din calea războiului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.