Discuţiile dintre oficialii americani şi iranieni sunt directe - surse

Discuţiile de pace care se desfăşoară sâmbătă la Islamabad între SUA şi Iran au loc faţă în faţă, au declarat surse iraniene pentru CNN.

La rândul său, BBC scrie că surse din cadrul guvernului pakistanez au declarat că în prezent au loc discuţii trilaterale directe între Statele Unite şi Iran, la care participă şi Pakistanul.

Anterior, CNN relatase că negocierile de la Islamabad sunt în curs de desfăşurare, în contextul incertitudinii cu privire la faptul dacă acestea se vor desfăşura prin intermediari sau nu, în timp ce BBC a informat că discuţiile se desfăşurau pe cale indirectă, prin intermediul unor mediatori pakistanezi.

Un oficial american şi o sursă regională au declarat vineri pentru CNN că negocierile vor fi atât indirecte, cât şi directe.

Rundele anterioare de discuţii au fost în mare parte indirecte, prin intermediul unor mediatori din Oman, deşi au existat câteva contacte directe în timpul negocierilor pe teme nucleare din primăvara trecută.

Înainte de a începe negocierile propriu-zise de la Islamabad, premierul pakistanez a primit, pe rând, delegaţiile americană şi iraniană.

CITEȘTE ȘI Negocierile dintre Iran şi Statele Unite au început la Islamabad. Cele două delegaţii s-au întâlnit pe rând cu premierul pakistanez

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor