Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri dimineaţă că a rămas dezamăgit după convorbirea telefonică cu liderul rus Vladimir Putin, deoarece nu pare că acesta din urmă doreşte să oprească războiul Rusiei împotriva Ucrainei. După ce a vorbit cu Putin joi, Trump intenţionează să vorbească vineri cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar între timp, Rusia a bombardat Kievul cu drone într-un atac care a durat toată noaptea, rănind cel puţin 23 de persoane, deteriorând infrastructura feroviară şi incendiind clădiri şi maşini în tot oraşul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Încercările Statelor Unite de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina prin diplomaţie au eşuat în mare măsură, iar Trump s-a confruntat cu apeluri tot mai numeroase - inclusiv din partea unor republicani - de a creşte presiunea asupra lui Putin pentru a negocia serios.

După ce a vorbit cu Putin joi, Trump intenţionează să vorbească cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vineri, a declarat el reporterilor care îl însoţeau la întoarcerea sa la Washington după o călătorie în Iowa.

„Sunt foarte dezamăgit de conversaţia pe care am avut-o astăzi cu preşedintele Putin, pentru că nu cred că îşi doreşte (încetarea focului - n.r.) şi sunt foarte dezamăgit”, a mărturisit Trump. „Spun doar că nu cred că vrea să se oprească şi e păcat”, a adăugat Trump. "Nu am făcut niciun progres cu el deloc", a declarat Trump reporterilor joi.

Cei doi lideri nu au discutat despre sistarea recentă a unor livrări de arme americane către Kiev în timpul conversaţiei de aproape o oră, potrivit unui rezumat al discuţiei furnizat de consilierul lui Putin, Iuri Uşakov.

Uşakov, consilierul Kremlinului, a declarat că, deşi Rusia este deschisă să continue să discute cu SUA, orice negocieri de pace trebuie să aibă loc între Moscova şi Kiev. Acest comentariu vine pe fondul unor semne că Moscova încearcă să evite un format tripartit pentru eventuale negocieri de pace. Ruşii le-au cerut diplomaţilor americani să părăsească sala în timpul unei astfel de întâlniri la Istanbul la începutul lunii iunie, au declarat oficiali ucraineni.

Trump şi Putin nu au vorbit nici despre o întâlnire faţă în faţă, a mai declarat Ushakov.

Iar la câteva ore de la încheierea convorbirii, Rusia şi-a reluat atacurile intense asupra Kievului, pe care l-a bombardat toată noaptea, şi a estului Ucrainei.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ARMELE AMERICANE PENTRU KIEV?

Aflat joi în Danemarca,  Zelenski a declarat reporterilor că speră să vorbească cu Trump încă de vineri despre suspendarea unor transporturi de arme, dezvăluită de presă săptămâna aceasta şi confirmată apoi de Pentagon.

Vorbind cu reporterii în timp ce pleca de la Washington către Iowa, Trump a declarat că SUA nu au întrerupt complet fluxul de arme, dar l-a învinuit pe predecesorul său, Joe Biden, pentru că a trimis atât de multe arme în Ucraina, încât risca să slăbească apărarea SUA.

„Dăm arme, dar am dat atât de multe arme. Însă continuăm să dăm arme”, a spus el. „Şi lucrăm cu ei şi încercăm să îi ajutăm, nu ne-am oprit complet (furnizarea de arme). Ştiţi, Biden ne-a golit întreaga ţară oferindu-le arme, iar noi trebuie să ne asigurăm că avem destule pentru noi”, a explicat Trump.

Stocurile reduse au determinat SUA să întrerupă livrările de anumite arme esenţiale către Ucraina, în timp ce aceasta se confruntă cu o ofensivă rusească de vară şi cu atacuri tot mai numeroase asupra obiectivelor civile. Putin, la rândul său, a continuat să afirme că îşi va opri invazia numai dacă vor fi abordate „cauzele profunde” ale conflictului, referindu-se la problema extinderii NATO şi a sprijinului occidental pentru Ucraina. Liderii ruşi încearcă să stabilească un control mai mare asupra deciziilor politice luate la Kiev şi în alte capitale est-europene, au declarat liderii NATO.

Întreruperea livrărilor de arme americane a luat prin surprindere Ucraina şi a generat o confuzie generalizată cu privire la opiniile actuale ale lui Trump asupra conflictului, după ce săptămâna trecută a declarat că va încerca să găsească un sistem de apărare antirachetă Patriot pentru a fi utilizat de către Kiev. Or, decizia Pentagonului a însemnat exact o reducere a livrărilor de rachete pentru sistemele Patriot pe care Ucraina se bazează pentru a distruge rachetele balistice ruse.

Liderii ucraineni l-au chemat miercuri pe însărcinatul cu afaceri ad interim la Kiev pentru a sublinia importanţa ajutorului militar din partea Washingtonului şi pentru a avertiza că pauza în livrările de arme ar slăbi capacitatea Ucrainei de a se apăra împotriva Rusiei.

RUSIA A BOMBARDAT KIEVUL CU DRONE TOATĂ NOAPTEA: 23 DE RĂNIŢI

Rusia a bombardat Kievul cu drone într-un atac care a durat toată noaptea, rănind cel puţin 23 de persoane, deteriorând infrastructura feroviară şi incendiind clădiri şi maşini în tot oraşul, au declarat autorităţile din capitala ucraineană vineri dimineaţă.

Alertele de raid aerian au durat mai mult de opt ore în timpul nopţii, cu mai multe valuri de atacuri, Rusia lansând în total 539 de drone şi 11 rachete care au vizat teritoriul ucrainean.

„Ţinta principală a loviturilor a fost capitala Ucrainei, oraşul Kiev!” au declarat Forţele Aeriene Ucrainene într-o postare pe Telegram

Paisprezece dintre răniţi au fost spitalizaţi, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko.

Au fost înregistrate pagube în şase din cele 10 districte ale Kievului de pe ambele maluri ale râului Nipru, care împarte oraşul în două, iar resturile de dronă care au căzut au incendiat o unitate medicală în districtul Holosiivski, a declarat Kliciko.

Compania feroviară de stat ucraineană Ukrzaliznîţia, cel mai mare transportator din ţară, a declarat pe Telegram că atacul asupra Kievului a deteriorat infrastructura feroviară din oraş, deviind un număr de trenuri de pasageri şi cauzând întârzieri.

Martorii Reuters au auzit explozii în serie şi valuri constante de tiruri în Kiev peste noapte, în timp ce unităţile de apărare aeriană încercau să doboare dronele.

Videoclipurile de pe reţelele de socializare au arătat oameni care fugeau în căutarea unui adăpost, pompieri care luptau cu flăcările în întuneric şi clădiri ruinate cu ferestre şi faţade aruncate în aer.

Au fost cele mai recente dintr-o serie de lovituri aeriene ruseşti asupra Kievului care s-au intensificat în ultimele săptămâni şi s-au înregistrat cele mai sângeroase atacuri din timpul războiului asupra oraşului cu trei milioane de locuitori.

Forţele aeriene ucrainene au declarat că au distrus 478 dintre armele aeriene lansate de Rusia peste noapte.

Atacuri aeriene inamice au fost înregistrate şi în alte şapte locuri din ţară, fiind folosite nouă rachete şi 63 de drone, au adăugat aceastea.

Joi seara, bombardamentele ruseşti au ucis cinci persoane în şi în apropierea oraşului Pokrovsk din estul Ucrainei, o ţintă-cheie a atacurilor ruseşti de luni de zile

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.