Preşedinta prestigioasei instituţii Massachusetts Institute of Technology (MIT), Sally Kornbluth, a refuzat să semneze un acord privind priorităţile administraţiei Trump în materie de învăţământ superior, transmis la nouă universităţi la începutul lunii octombrie în schimbul unor avantaje financiare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Documentul include principii cu care nu suntem de acord, dintre care unele ar restricţiona libertatea de exprimare şi independenţa noastră ca instituţie”, scrie Sally Kornbluth într-o scrisoare adresată secretarului educaţiei Linda McMahon, publicată vineri.

Propunerea guvernului american impune universităţilor să excludă factori precum „sexul, etnia, rasa, naţionalitatea, opiniile politice, orientarea sexuală, identitatea de gen, apartenenţa religioasă” din procesele de admitere a studenţilor, de acordare a burselor şi de recrutare a personalului.

Administraţia Trump le cere, de asemenea, să adere la definiţiile „biologice” ale „masculinului” şi „femininului” pentru accesul la toalete sau la competiţii sportive, precum şi să „îşi revizuiască structurile de guvernanţă” pentru a împiedica o „ideologie dominantă” şi pentru a „transforma sau desfiinţa instituţiile care pedepsesc, umilesc şi chiar incită la violenţă împotriva ideilor conservatoare”.

Instituţiile de învăţământ superior sunt totuşi „libere” să nu adere la aceste principii, dacă „aleg să renunţe la avantajele federale” în materie de împrumuturi pentru studenţi, subvenţii, finanţare pentru cercetare sau fiscalitate.

Cererile guvernului Trump au fost trimise şi universităţilor din Arizona, Pennsylvania, California de Sud, Texas şi Virginia, precum şi universităţilor Brown, Dartmouth şi Vanderbilt. Acestea nu au dat încă un răspuns, care este aşteptat până la 20 octombrie.

De la revenirea sa la putere în ianuarie, preşedintele american a continuat să exercite presiuni asupra universităţilor precum Harvard sau Columbia, acuzate de antisemitism pentru că au tolerat în 2024 manifestaţii pro-palestiniene, în special prin îngheţarea subvenţiilor acordate de statul federal pentru cercetare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.