Aleşi democraţi din Congresul american urmau să prezinte luni un set de măsuri în cadrul luptei împotriva violenţelor poliţiştilor şi a discriminărilor rasiale din Statele Unite, în urma protestelor declanşate de moartea lui George Floyd, un afroamerican asfixiat până la moarte de către un poliţist alb la Minneapolis, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Democraţii vor să se abandoneze anumite practici - ca profilarea rasială şi tehnici de imobilizare prin strangulare - şi să abolească o regulă cunoscută sub numele de ”imunitate calificată” - care protejează poliţiştii de proceduri în justiţie cu privire la folosirea forţei, potrivit unor surse apropiate Congresului.

”A venit timpul ca cultura în poliţie să se schimbe în numeroase servicii”, şi-a exprimat duminică indignarea, la CNN, preşedinta grupului de culoare, care reprezintă aleşii afroamericani în Legislativ, Karen Bass.

Ea şi-a exprimat speranţa ca valul de proteste care au loc de două săptămâni în Statele Unite să sporească presiunea pentru ca aleşii să acţioneze.

”Ne aflăm la o cotitură în ţara noastră în privinţa manifestaţiilor. Acest lucru va pune bazele dinamicii pentru ca noi să procedăm la schimbarea necesară”, a apreciat ea.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer şi senatoarea Kamala Harris urmau să discute luni această iniţiativă legislativă.

Nu se ştia dacă acest proiect de lege este susţinut de către republicani, care deţin majoritatea în Senat, şi de care textul este necesar să treacă şi să fie promulgat de către preşedintele Donald Trump pentru a deveni lege.

Imagini de la arestarea la 25 mai a lui George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani, au provocat un val de furie în ţară împotriva poliţiei americane, care este acuzată de rasism şi brutalitate faţă de comunitatea afroamericană.

Floyd a murit după ce un poliţist alb i-a ţinut genunchiul pe gât timp de opt minute şi 46 de secunde.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.