Fostul ministru rus de finanţe Aleksei Kudrin a anunţat marţi că va demisiona din funcţia de şef al Camerei de Audit, organismul care supraveghează cheltuielile publice ale Rusiei, iar decizia ar urma să fie aprobată miercuri de Consiliul Federaţiei, camera superioară a Parlamentului rus, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aleksei Kudrin, considerat de-a lungul carierei sale atât un liberal economic pro-occidental, cât şi un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, este cel mai important oficial guvernamental care îşi părăseşte funcţia de când Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, în luna februarie.

Kudrin şi-a motivat decizia prin faptul că vrea să se concentreze „pe iniţiative private”, iar surse de la Moscova se aşteaptă ca acesta să preia o funcţie la gigantul tehnologic rus Yandex, considerat "Google-ul rusesc".

"În total, am petrecut aproape 25 de ani în sectorul public", a scris Kudrin pe canalul său de Telegram. "Acum aş vrea să mă concentrez pe proiecte mari, care sunt legate de dezvoltarea iniţiativelor private în sens larg, dar care au, de asemenea, un impact semnificativ asupra oamenilor", a menţionat fostul ministru de finanţe.

Potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, Kremlinul a trimis către legislativ un document prin care solicită eliberarea lui Kudrin din funcţie, iar camera superioară a parlamentului rus, Consiliul Federaţiei, va analiza propunerea într-o şedinţă convocată pentru miercuri.

Timp de mai bine de un deceniu, între 2000 şi 2011, Aleksei Kudrin a fost ministru de finanţe al Rusiei, un post foarte influent, şi, deşi a avut legături strânse cu Vladimir Putin, şi-a păstrat un profil relativ echidistant în rolul său actual de şef al Camerei de Audit, organismul care supraveghează cheltuielile publice din Rusia, echivalentul unei Curţi de Conturi.

Săptămâna trecută, într-o întâlnire care a avut loc seara târziu, Kudrin şi Putin au discutat despre viitorul Yandex, au declarat pentru Reuters trei persoane familiarizate cu această chestiune. Sursele au declarat că se aşteaptă ca Aleksei Kudrin să preia un rol în cadrul companiei, care tot săptămâna trecută a anunţat că analizează o posibilă revizuire radicală a modului de organizare, ce ar putea duce la o separare de compania-mamă olandeză, vânzând majoritatea serviciilor din Rusia şi preluând unele unităţi de afaceri cu orientare internaţională.

Yandex, adesea supranumit "Google-ul Rusiei", domină pieţele de căutare online şi serviciile de ride-hailing (de tip Uber - n.r.) din Rusia, dar compania a fost supusă unor presiuni tot mai mari de când Moscova a început operaţiunea sa militară "specială" în Ucraina. Yandex a vândut mai multe departamente considerate sensibile din punct de vedere politic - cum ar fi serviciul său de ştiri - către rivalul VK, controlat de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.