Viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, anunţă modificarea Ordinului ministrului Transporturilor privind aprobarea Regimului de acceptanţă a trenurilor de marfă în staţiile de cale ferată care deservesc Portul maritim Constanţa, măsură menită să fluidizeze exportul cerealelor româneşti, după ce fermierii s-au plâns că întâmpină o serie de dificultăţi logistice.
În această dimineaţă, Tánczos Barna, împreună cu ministrul transporturilor, Radu Miruţă, dar şi cu reprezentanţi ai companiilor feroviare şi ai administraţiei Portului Constanţa, s-au întâlnit cu asociaţiile reprezentative ale fermierilor din sectorul vegetal, pentru a găsi soluţii la problemele logistice legate de exportul cerealelor româneşti.
"Aşa cum am declarat zilele trecute, inclusiv în presa internaţională, prioritatea noastră este să le asigurăm fermierilor români capacitatea de transport şi logistica necesare pentru ca mărfurile lor să ajungă cât mai eficient la export. Discuţiile de astăzi s-au concentrat pe eliminarea blocajelor administrative şi a punctelor de congestie din fluxurile logistice, pentru a îmbunătăţi organizarea transporturilor şi a facilita exportul mărfurilor agroalimentare româneşti prin Portul Constanţa", arată, luni, Tánczos Barna într-o postare pe Facebook.
Acesta spune că în urma discuţiilor, a fost făcut un pas important pentru o mai bună coordonare între administraţia portului, operatorii portuari, transportatorii de mărfuri feroviari şi rutieri şi producători.
"Pentru eficientizarea fluxurilor logistice, am convenit modificarea Ordinului ministrului transporturilor privind aprobarea Regimului de acceptanţă a trenurilor de marfă în staţiile de cale ferată care deservesc portul maritim Constanţa, în sensul reducerii perioadei de emitere a acceptelor portuare pentru descărcarea trenurilor, corelată cu o mai bună coordonare a operatorilor care transportă marfa către port, precum şi cu un mecanism mai eficient de sancţionare a celor care nu respectă regulile. Modificările de reglementare necesare vor fi implementate cu celeritate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în perioada imediat următoare", a precizat oficialul de la Agricultură.
Tánczos Barna spune că discuţiile vor continua şi în perioada următoare pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru producătorii agricoli români.
În ultima perioadă, mai multe asociaţii de fermieri s-au plâns că accesul în Portul Constanţa se face cu dificultate, fiind favorizate fluxurile de cereale care vin din Ucraina.
