Un cutremur de magnitudinea 6,2 a avut loc luni în largul sudului Filipinelor, anunţă Institutul american de geofizică (United States Geological Survey, USGS), la o săptămână după un cutremur şi mai puternic în aceeaşi regiune, soldat cu 65 de morţi, relatează AFP.
Cutremurul a avut loc în largul Insulei Mindanao, luni, la ora locală 17.18 (12.18, ora României), la o adâncime de 112 kilometri, anunţă USGS, care precizează că nu s-a emis nicio alertă de tsunami.
Nu s-au semnalat imediat răniţi sau pagube, a declarat AFP un reprezentant al Biroului provincial al catastrofelor din Davao de Est, Kaiser Cadiz, care a catalogat cutremurul drept "moderat".
"Prioritatea noastră este să supraveghem coasta pentru a stabili dacă există semne de retragere a apei (un indicator al unui tsunami iminent)", a declarat el, precizând că nu s-a observat acest lucru.
Alt cutremur, de magnitudinea 7,8, a lovit Mindanao la 8 iunie. A surpat clădiri, a provocat alunecări de teren şi a lăsat mii de oameni fără locuinţe în sudul insulei, şi a declanşat alerte de tsunami în întreaga regiune.
O serie de replici puternice au zguduit zona timp de aproximativ două ore după primul cutremur, atunci, inclusiv un cutremur de magnitudinea 6,5.
Agenţia Naţională filipineză de Gestionare a Catastrofelor a crescut luni bilanţul acestui cutremur de la 8 iunie la 65 de morţi.
Alte 36 de persoane sunt în continuare date dispărute.
Ministerul filipinez al Mediului a anunţat duminică că cutremurul de la 8 iunie a provocat o creştere cu doi metri a fundului mării într-o zonă de coastă, iar astfel corali, anterior aflaţi în apă, se află deasupra apei, iar litoralul se întinde până la 200 de metri în larg.
Cutremurele sunt un fenomen aproape zilnic în Filipine, o ţară situată pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu o activitate seismică puternică care se întinde din Japonia şi până în Asia de Sud-Est şi de-a lungul bazinului Oceanului Pacific.
Fosa Cotabato - care se află la doar 50 de kilometri în largul coastei de sud a Mindanao - este teatrul unei activităţi seismice frecvente care a inclus, în ianuarie, o "serie" de mii de cutremure, majoritatea de amploare scăzută.




























