Un cutremur de magnitudinea 4,8 a avut loc luni în centrul Italiei, la nord de oraşul Florenţa, unde locuitori au ieşit în stradă, însă nu s-a soldat cu pagube sau victime, potrivit autorităţilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şcolile au fost închise în anumite zone, ca măsură de precauţie, iar trenuri înregistrau întârzieri din cauza unor verificări pe linii feroviare.

Institutul Naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) a anunţat un seism de magnitudinea 4,8 pe scara Richter, cu epicentul în apropiere de Marradi, un orăşel cu aproximativ 3.000 de locuitori, în provincia Florenţa, în lanţul muntos al Apeninilor.

Cutremurul a avut loc luni, la ora locală 5.10 (7.10, ora României).

Pompierii au anunţat pe X locuitori speriaţi au sunat la servicii de urgenţă, dar că ”pentru moment nu s-a semnalat niciun rănit”.

Primarul din Marradi, Tommaso Triberti, a anunţat la postul de televiziune Rainews24 că pompieri efectuau controale în case.

”E multă îngrijorare. Toţi oamenii sunt în stradă, dar nu s-a semnat nicio pagubă anume”, anunţă el.

Orăşelul vecin, Mugello, a fost afectat în 2019 de un cutremur de magnitudinea 4,5 care a provocat pagube minime, dar a fisurat faţada unei biserici din secolul al XVII-lea.

Mugello a fost devastat de un cutremur în 1919, unul dintre cele mai grave ale secolului, soldat cu aproximativ o sută de morţi.

Partea centrală a Munţilor Apenini prezintă un risc mare de activitate seismică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.