Preşedintele ales american Joe Biden şi viitoarea Primă Doamnă Jill Bien le-au transmis urări de Crăciun şi de sfârşit de an americanilor, într-o înregistrare video postată pe reţele de socializare, în care revin asupra pandemiei covid-19 şi asupra consecinţelor economice ale acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cuplul şi-a revizuit, la rândul său, planurile de sărbători.

”Ştim că pentru mulţi dintre voi a fost un foarte dificil”, recunoaşte Joe Biden şi aminteşte că mulţi americani ”luptă pentru a-şi găsi un loc de muncă, a se hrăni, a-şi plăti chiria sau ipoteca”, din cauza crizei economice cauzată de pandemie.

În contextul în care Statele Unite înregistrează aproape 330.000 de morţi din cauza covid-19 de la începutul anului, Jill Biden s-a adresat familiilor, de Crăciun, care au pierdut apropiaţi.

”Joe şi cu mine cunoaştem această tristeţe şi ştim cum poate conta, în această perioadă de doliu, un cuvânt de afecţiune”, declară ea.

”ZILE MAI BUNE”

Salutând personalul medical, muncitorii din sectoarele considerate esenţiale, dar şi oamenii de ştiinţă ”care muncesc pentru a livra vaccinuri care sunt un adevărat progres”, viitorul cuplu prezidenţial transmite de asemenea urări militarilor americani aflaţi ”departe de ţara lor şi de familiile lor”.

Din cauza pandemiei, Joe şi Jill Biden au anunţat că şi-au limitat întâlnirile de sărbătorile de la sfârşitul anului.

”Noi, Bidenii, ne adunăm de obicei 20-25 de oameni în seara de Revelion, însă nu şi anul acesta. Familia noastră ne va lipsi, dar este ceea ce trebuie săfacem pentru a o proteja”, declară preşedintele ales, care anunţă că se pregăteşte împreună cu soţia sa  pentru anul viitor.

”Chiar dacă petrecerile noastre sunt atenuate, ştim că acest lucru este doar temporar şi că se apropie zile mai bune”, conchide familia Biden.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.