Irakul a înregistrat aproape 2.500 de noi cazuri de Covid-19 dintre care 107 decese, două cifre record într-o ţară al cărui sistem de sănătate deja îngenuncheat ameninţă să se probuşească total sub presiunea cazurilor care se araportează, scrie Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De la începutul epidemiei mondiale de coronavirus, Irakul nu a fost afectat. Dar în ultimele săptămâni, atunci când multe regiuni din lume începeau ieşirea din izolare, ţara cu 40 de milioane de locuitori devastată de războaie şi în care serviciile publice au decăzut de decenii, a început să înregistreze tot mai multe cazuri de infecţie. 

Joi, Ministerul Sănătăţii a recenzat oficial 39.139 de contaminări, dintre care 1.437 au murit, în timp ce 18.051 de persoane s-au vindecat.

În ultimele 24 de ore, 2.437 de contaminări au fost înregistrate în total în 18 provincii din ţară, precum şi 107 decese. 

Irakul, care a efectuat cel puţin o jumătate de milion de teste din martie, duce lipsă de medici, spitale şi medicamente. A primit ajutoare pentru a face faţă Covid-19, în special de la China şi de la Emiratele Arabe Unite, dar cadrele medicale se plâng în continuare de lipsa de paturi şi de ventilatoare. 

Autorităţile, care au decretat izolare totală, au optat acum pentru izolare de 18 ore până la ora 5.00 dimineaţa. În ciuda măsurilor impuse de autorităţi, contaminările nu încetează să crească. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.