Conspiraţionistul de dreapta Alex Jones ar trebui să plătească 965 de milioane de dolari ca daune unui număr de opt familii ale victimelor masacrului de şcoala gimnazială Sandy Hook şi unuia dintre cei care au intervenit la eveniment, a decis miercuri un tribunal din Connecticut, încheind un proces chinuitor care a scos în evidenţă răul major cauzat de minciunile teoreticianului conspiraţiei, scrie CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reclamanţii şi avocaţii lor au fost vizibil emoţionaţi când a fost citită decizia instanţei. Decizia marchează un moment cheie în procesul de ani de zile care a început în 2018, când familiile au iniţiat acţiuni legale împotriva lui Jones şi a companiei sale, Free Speech Systems, compania  care deţine site-ul media Infowars.

Jones a afirmat în repetate rânduri, fără temei, după atacul în masă din 2012, în care 26 de persoane au fost ucise, că incidentul a fost pus în scenă şi că familiile şi cei care au intervenit au fost „actori”.

Pe parcursul procesului, reclamanţii au descris modul în care minciunile au reprezentat o formă de hărţuire necruţătoare împotriva lor şi au agravat suferinţa produsă de pierderea celor dragi.

Reclamanţii din proces au inclus membrii familiiilor a opt elevi şi angajaţi şi unui agent FBI care a intervenit la faţa locului. 

Jones nu a fost în sala de judecată pentru verdict. El a transmis live când decizia instanţei a fost citită şi a ironizat-o pe site-ul său Infowars.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.