Conservatorii Angelei Merkel se reunesc de vineri, după o serie de înfrângeri electorale, într-un Congres care se anunţă tensionat, în contextul în care mocneşte nemulţumirea faţă de preşedinta Uniunii Creştin Democrate (CDU) Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită AKK, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De aproape un an, CDU este condusă de către această apropiată a cancelarului, totodată ministrul Apărării.

Însă înfrângeri electorale, în favoarea Verzilor în alegerile europene, iar apoi a extremei drepte în alegeri regionale în fosta RDG, au destabilizat cel mai mare partid german şi au au exercitat presiuni asupra lui AKK.

Înaintea celui de-al 32-lea Congres, de două zile, la Leipzig, critici o iau cu asalt din toate părţile pe această femeie originară din Saarland în vârstă de 57 de ani, a cărei credibilitate a fost afectaă de mai multe derapaje - între care un atac la adresa libertăţii de exprimare pe Internet.

”Eu nu cunosc mulţi care să fie entuziasmaţi de felul în care conduce”, declara miercuri un lider regional, Hans-Jörn Arp. În interiorul partidului, ”dorinţa e mare să avem noi capete” la comandă, a apreciat de asemenea deputatul Axel Fischer.

Şase moţiuni au fost depuse şi cer organizarea unnor alegeri primare în vederea desemnării unui candidat la Canelarie, la fel ca în Partidul Social Democrat (SPD), aliat conservatorilor în actualul Guvern.

Este vorba despre un tabu în CDU, în care această problemă a fost reglată întotdeauna între conducătorul său de cel mai înalt rang şi aliatul său bavarez Uniunea Creştin Socială (CSU).

”SERTARELE SUNT GOALE”

Lui AKK i se reproşează o incapacitate de a da o linie clară partidului. ”CDU nu mai are antenă, nu mai are agendă. Sertarele sunt goale”, deplânge liderul grupului parlamentar conservator din Baden-Württemberg, Wolfgang Reinhart.

Conducerea a ignorat mult timp dezbaterile pe tema modificărilor climatice şi domeniului digital, acuză el într-o scrisoare difuzată în presa germană. El reclamă o  înnoire a temelor care să depăşească ”cătuşele marii coaliţii” aflate la putere.

O distanţare de "Groko", foarte nepopulară, şi de Angela Merkel, care intenţionează să-şi încheie în 2021 al patrulea mandat, ar putea ajuta CDU să se redreseze în sondaje, în care este talonată de Verzi.

Acesta este calculul lui Friedrich Merz, un avocat în vârstă de 64 de ani, unul dintre cei mai vechi inamici ai lui Merkel, învins cu un scor strâns de AKK.

Acest susţinător al unui viraj clar la dreapta, în vederea recupărării conservatorilor care votează de-acum cu extrema dreaptă, a aprecizat ”nulisimă” imaginea oferită de Executiv şi îi reproşează Angelei Merkel un ”leadership eşuat”.

Partidul vrea să se demarcheze de Guvern, în Congres, la care participă 1.000 de delegaţi, reclamând o excludere a producătorului chinez de echipamente de telecomunicaţii Huawei, suspectat de spionaj în favoarea Beijingului, de la construirea reţelei 5G în Germania.

Omoţiune în vederea interzicerii purtării vălului islamic la şcoala primară a fost de asemenea depusă.

PREA DEVREME

Friedrich Merz, considerat în sondaje cel mai bun candidat la Cancelarie, a cerut să susţină un discurs imediat după AKK. Însă a dat asigurări că nu urzeşte niciun puci împotriva preşedintei, alese pe o perioadă de doi ani şi care doreşte să regleze problema anul viitor.

”Dacă reuşim să rămânem rezonabili, nu vom discuta la acest Congres despre acest lucru”, subliniază surse din cadrul CDU.

”Nu se vor lua decizii cu privire la persoane, este mult prea devreme”, a declarat pentru AFP profesorul Hans Vorländer de la Universitatea tehnică din Dresda, argumentând că toţi pretendenţii au nevoie de timp pentru a se pregăti de era post-Merkel, care domneşte de 14 ani în prima economie europeană.

Anul 2020 se pretează, însă, pentru că este prevăzut un singur scrutin regional, oraşul-land Hamburg, la sfârşitul lui februarie.

În acest context, un sfârşit prematur al ”marii coaliţii” la sfârşitul lui 2019, amplu preconizată acum un an, pare în prezent improbabil, apreciază observatorii.

Nici blocul CDU/CSU şi nici SPD, aflat în criză, nu sunt interesate de alegeri anticipate, care le-ar sancţiona din nou în favoarea extremei drepte şi Verzilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.