Senatul american a respins, vineri, vetoul preşedintelui în exerciţiu Donald Trump cu privire la proiectul Legii de Autorizare a Apărării Naţionale, în valoare de 741 de miliarde de dolari, relatează nbcnews.com, precizând să este primul astfel de eşec din mandatul liderului actual de la Casa Albă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatul a aprobat cu 81 de voturi pentru şi 13 împotrivă legea apărării, fiind obţinută astfel majoritatea de două treimi necesară pentru ca legea să treacă.

Luni, şi Camera Reprezenetanţilor i-a respins lui Trump vetoul faţă de bugetul Apărării.

Textul de lege - rodul unor negocieri îndelungate - prevede o creştere cu 3% a salariului personalului Apărării şi permite susţinerea trupelor şi apărarea Americii, potrivit unui parlamentar din Camera Reprezentanţilor.

Vetoul anunţat de către Trump la 23 decembrie a provocat consternarea inclusiv în tabăra sa. El a afirmat atunci că a respins prin veto Legea de Autorizare a Apărării Naţionale pentru că ”nu include măsuri esenţiale pentru securitatea naţională, pentru că include prevederi care nu respectă veteranii şi istoria militarilor şi contravine eforturilor administraţiei de a pune pe primul loc securitatea  naţională şi acţiunile de politică externă”. ”Este un cadou făcut Chinei şi Rusiei”, a afirmat atunci preşedintele american. În plus, el şi-a justificat opoziţia şi prin faptul că textul nu aboleşte o lege - ”articolul 20” - care protejează statutul juridic al reţelelor de socializare, pe care le acuză că sunt părtinitoare împotriva sa.

A fost a noua oară când Donald Trump s-a opus prin veto unei legi în cei patru ani de mandat. Celelalte opt vetouri au avut succes.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.