Aproximativ 200 de persoane au manifestat în weekend la Havana împotriva homofobiei şi transfobiei, sărbătorind, pe muzică tradiţională conga legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, în septembrie, relatează AFP.
Manifestanţii au scandat ”socialism, da, homofobie, nu” şi au sărbătorit sâmbătă adoptarea în septembrie 2022 a unui nou Cod al Familiei, care legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex, lărgirea filiaţiei şi maternitatea surogat - care fac din Cuba una dintre cele mai progresiste ţări în acest domeniu din America Latină.
Potrivit unor statistici oficiale, 745 de cupluri de acelaşi sex s-au căsătorit după adoptarea noului Cod.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
”Era o datotie a procesului revoluţionar” faţă de comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), a declarat AFP o studentă la sociologie, Ana Clara León, în vârstă de 21 de ani, înfăşurată într-un steag curcubeu.
Mai multe prevederi ale noului Cod rămân sensibile în Cuba, o ţară în care societatea este impregnată de machism şi în care Guvernul ccomunist i-a osracizat pe homosexuali în anii '60-'70.
Episcopii catolici cubanezi au respins textul.
”Sunt gay, iar Dumnezeu mă iubeşte”, se putea citi pe o pancartă agitată de către mai mulţi manifestanţi.
Fiica fostului preşedinte cubanez Raul Castro, Mariela Castro, care promovează lupta în favoarea drepturilor comunităţii LGBT - de peste 30 de ani - a defilat în fruntea coloanei, protejată de poliţie.
”Lucrul pe care toate prsoanele homosexuale îl aşteptau este să-şi poată trăi deplin relaţia de cuplu”, a salutat coordonatoarea adjunctă la nivel naţional a reţelei Transcuba, Yoilan Balon.
”Aceasta este conga mândriei. Nouă, cubanezilor, ne place petrecerea, conga, divertismentul, iar astfel ne exprimăm diversitatea”, a salutat, la rândul său, însărcinata cu mobilizarea tinerilor la Transcuba, Diana Peña.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.