Columbia - Cel puţin 13 persoane au murit după un atac atribuit unor disidenţi FARC

Columbia - Cel puţin 13 persoane au murit după un atac atribuit unor disidenţi FARC

Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu dispozitive explozive care a avut loc sâmbătă, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru Reuters.

Autorităţile au atribuit responsabilitatea pentru atac unor disidenţi ai Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).

Atacul, în urma căruia au fost distruse mai multe maşini, a avut loc la 35 de kilometri de Popayan, în sud-vestul Columbiei, pe autostrada panamericană, potrivit autorităţilor.

Guvernatorul regiunii Cauca, Octavio Guzman, a declarat pe reţeaua de socializare X că atacul face parte dintr-o serie de acte criminale semnalate sâmbătă în întreaga provincie.

„(Regiunea) Cauca nu poate continua să facă faţă singură barbariei. Ne confruntăm cu o escaladare a terorismului care necesită răspunsuri imediate. Cerem guvernului să ia măsuri durabile şi eficiente în faţa gravei crize prin care trecem”, a adăugat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră