Colonial Pipeline a plătit o răscumpărare în valoare de cinci milioane de dolari hackerilor care au obligat-o să închidă cel mai mare oleoduct de produse rafinate din ţară, în schimbul unor instrumente de decriptare care i-au permis să deblocheze sistemele informatice atacate, potrivit Bloomberg, ABC News, şi The Wall Street Journal (WSJ), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest atac a fost comis de gruparea infracţională DarkSide, a anunţat poliţia federală americană FBI.

Colonial Pipeline anunţa miercuri că-şi reia activitatea, în timp ce benzinării din sudul şi estul Statelor Unite erau afectat de penurii de beniznă.

Însă societatea a dezminţit că a plătit vreo răscumpărare hackerilor.

Atacul i-a paralizat reţeaua de oleoducte începând de vinerea trecută - în cel mai important atac informatic vizând o infrastructură de pe teritoriul Statelor Unite.

Reţeaua de conducte - de 8.000 de kilometri - a Colonial Pipeline deserveşte toată coasta americană. Ea transportă 45% din benzină, diesel şi kerosen de la rafinării de la Golful New Mexic la New York.

Şi mai rău, Bloomberg dezvăluie că firma Colonial Pipeline a plătit răscumpărarea, numai că cheia de decriptare furnizată de către hackeri s-a dovedit ineficientă în restaurarea sistemelor.

Colonial a refuzat să comenteze aceste dezvăluiri.

The Washington Post (WP) scrie că, din contră, nu s-a plătit nicio răscumpărare.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Colonial Pipeline nua comentat, anunţând că o anchetă este în curs.

Administraţia Biden s-a abţinut, la rândul său, să comenteze, subliniind că toate companiile este necesar să-şi consolideze securitatea informatică.

”Este un semnal de alarmă cu privire la faptul că, oriunde în lume, persoane ne pot atinge, aici, la noi, iar legile şi reglementările noastre nu au fost scrise pentru era Internetului”, a subliniat joi secretarul Transporturilor Pete Buttigieg.

Preşedintele american a semnat miercuri un decret în vederea unei îmbunătăţiri a securităţii cibernetice a Statelor Unite.

Joe Biden a salutat joi ”vestea bună” a repornirii şi i-a îndemnat pe americani să aibă răbdare pe timpul restabilirii aprovizionării în următoarele zile.

Chiar dacă ”nu vom simţi efectul la pompă imediat”, va avea loc o ”întoarcere la normal din acest weekend, care va continua săptămâna viitoare”, a declarat el la Casa Albă unor jurnalişti.

Panica i-a cuprins pe automobilişti, iar cozi s-au format la benzinării, însă penurii în mai multe oraşe începeau să se atenueze încă de joi.

Însă o aprovizionare normală a benzinăriilor ar putea dura ”mai multe săptămâni”, estimează un analist de site-ul de specialitate GasBuddy, Patrick De Haan.

”Carburanţii circulă în conducte cu viteza de opt kilometri pe oră, într-un oleoduct cu o lungime de 8.000 de kilometri. Faceţi calculul!”, a îndemnat Bill O'Grady de la Confluence Investment. Debitul livrărilor aurmează să revină la normal într-”o zi, două”, dă el asigurări.

În opinia expertului de la GasBuddy, un plin urmează să rămână ”o bătaie de cap timp de încă o săptămână-două în statele Georgia, South Carolina, North Carolina şi Virginia”.

”Recunosc că vederea unor cozi la pompă  când nu mai e benzină este extrem de stresantă, dar este temporar. Nu mai depozitaţi benzină de care nu aveţi nevoie. Nu vă panicaţi”, a îndemnat Biden.

În urma acestui incident, preţul mediu al benzinei la pompă a depăşit trei dolari galonul (3,79 litri), crescând cu şapte cenţi, pentru prima oară din 2014, potrivit asociaţiei automobilistice AAA.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.