Fethullah Gulen a declarat luni noaptea că asasinarea într-o galerie de artă a ambasadorului rus Andrei Karlov reprezintă ”un act odios”, după ce autorităţile turce au anunţat că investighează dacă tânărul poliţist asasin are legături cu mişcarea gulenistă a clericului din Philadelphia, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Declaraţia clericului a apărut după ce un consilier al acestuia a dezminţit vehement orice implicarea în asasinarea ambasadorului Karlov. Gulen a cerut autorităţilor turce să identifice orice persoană care l-a ajutat pe atacator să-şi ducă la capăt planul criminal.

Anterior, Ankara l-a acuzat pe clericul musulman că a orchestrat lovitura de stat eşuată din noaptea de 15-16 iulie. Autorităţile turce au lansat o campanie uriaşă de epurare a aşa-numiţilor gulenişti din instituţiile statului, precum şi din presă. Peste 120.000 de persoane au fost suspendate sau demise după puciul eşuat, iar clericul acuză că tocmai această campanie a slăbit puternic securitatea turcă.

”Condamn în cei mai puternici termeni acest odios act de teroare. Experţii turci şi internaţionali au atras atenţia în repetate rânduri cu privire la deteriorarea situaţiei de securitate şi la măsurile de combatere a terorismului luate de executivul turc prin transferarea câtorva sute de poliţişti antiterorism în poziţii irelevante, precum şi prin demitarea şi închiderea altora după 2014”, a declarat Gulen.

Ambasadorul rus a decedat la spital, după ce a fost împuşcat de un atacator înarmat într-o galerie de artă din Ankara. 

Expoziţia era organizată chiar de angajaţii ambasadei ruse în incinta unui centru cultural. Se pare că prezenţa ambasadorului la expoziţie a fost anunţată în urmă cu o săptămână, iar autorităţile suspectează că atacul armat este unul premeditat.

Ambasadorul Andrei Karlov nu era însoţit de un bodyguard la asemenea evenimente publice.

Martorii prezenţi la expoziţie susţin că atacatorul a tras iniţial un foc în aer, iar apoi l-a împuşcat în spate pe ambasador.

Suspectul a mai tras un foc de armă în ambasadorul rus, după ce invitaţii au început să fugă din galeria de artă din Ankara.

Primarul Ankarei a precizat că scopul atacului armat este de a distruge relaţiile bilaterale dintre Rusia şi Turcia.

Andrei Karlov s-a născut în 1954 la Moscova. În 1976, acesta a absolvit Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale, începându-şi şi cariera diplomatică,  iar în 1992 a absolvit Academia Diplomatică.

El a ocupat diverse poziţii în Ministerul Afacerilor Externe, dar şi în misiunile din străinătate, inclusiv în Coreea de Nord.

Între 2007 şi 2013 a fost director general adjunct şi director pentru afaceri consulare, iar din iulie 2013 era ambasador al Federaţiei Ruse în Turcia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.