Un atac cu dronă ucrainean a lovit o clădire din Moscova, provocând o explozie care a fost auzită în cartierul de afaceri al oraşului, au afirmat oficiali ruşi, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul Serghei Sobianin a afirmat că apărarea anti-aeriană a doborât drona, iar resturile acesteia au căzut pe Centrul Expo din oraş.

Acesta este cel mai recent dintr-o serie de atacuri asupra capitalei Rusiei.

Filmări neverificate care au apărut pe reţelele sociale par să arat un fum dens şi gri care se ridică pe cerul nopţii deasupra Moscovei.

Ucraina nu a comentat deocamdată subiectul.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 4.00 (1.00 GMT), a afirmat ministerul Apărării din Rusia, pe Telegram.

Acesta a arătat că, după ce a activat sistemele de apărare anti-aeriană ale oraşului, drona ”şi-a schimbat traiectoria de zbor”, căzând pe o clădire non-rezidenţială de pe malul Krasnopresnenskaya, o zonă a Moscovei unde au sediul mai multe clădiri guvernamentale.

Ministerul a adăugat că resturile dronei nu au provocat un incendiu şi nimeni nu a fost rănit, în timp ced Sobianin a afirmat că drona nu a provocat ”pagube semnificative” Centrului Expo.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.