Ciocniri au avut loc sâmbătă, în vestul Franţei, între poliţişti şi manifestanţi care se opun construirii unui rezervor mare de apă destinat irigaţiilor agricole relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mii de manifestanţi s-au adunat la locul viitorului rezervor, în districtul rural Sainte-Soline, unde o manifestaţie asemănătoare, în octombrie, s-a soldat cu răniţi.

Protestatarii au defilat sâmbătă, în pofida unei interziceri a adunării în Sainte-Soline.

Prefectul regiunii, Emmanuelle Dubee, estima că între cei 6.000 de manifestanţi se aflau 1.000 de protestatri radicali.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i respinge pe unii manifestanţi care au tras cu focuri de artificii şi alte proiectile, pe câmp, în timp ce se apropiau de zona de construcţie împrejmuită.

Cel puţin două vehicule de poliţie au fost incendiate, potrivit unor imagini de televiziune.

Guvernul a desfăşurat 3.000 de poliţişti la aceste manifestaţii, a anunţat ministrul francez de Interne Gerald Darmani.

Această manifestaţie împotriva proiectului de irigaţii intervine după mai multe săptămâni de manifestaţii, în întreaga Franţă, împotriva unei reforme a pensionării, care au degenerat în violenţe după ce Guvernul a impus legea prin asumarea răspunderii, fără s-o treacă prin prin Adunarea Naţională, după ce a fost adoptată în Senat.

Seceta de vara trecută - cea mai gravă înregistrată vreodată în Franţa - a acutizat dezbaterea pe tema resurselor de apă în cel mai mare sector agricol din Uniunea Europeană (UE).

Susţinătorii construirii rezervorului subliniază că acesta reprezintă o modalitate de folosire eficientă a apei atunci când acesta este necesar, în timp de opozanţii spun că acesta este mult prea mare şi îi favorizează pe fermierii mari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.