Cinci separatişti catalani aflaţi în închisoare, judecaţi la Madrid pentru rolul lor în tentativa de separare a Cataloniei din 2017, au fost aleşi deputaţi, duminică, la alegerile spaniole, câştigate de socialişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Printre aceştia se află şi fostul vicepreşedinte al regiunii, Oriol Junqueras, principalul acuzat în procesul care a început la 12 februarie şi împotriva căruia se cer 25 de ani de închisoare, relatează AFP.

Junqueras a fost ales deputat în calitate de lider al partidului republican de stânga, în timp ce Raul Romeva, fost responsabil al Afacerilor Externe, a fost ales senator. Alţi trei separatişti au fost aleşi: Jordi Sanchez, Jordi Turull şi Josep Rull, membri ai partidului Împreună pentru Catalonia, al fostului preşedine catalan Carles Puigdemont, care a fugit în Belgia, pentru a scăpa de justiţie.

Partidele separatiste catalane au obţinut 22 din 350 de locuri în Camera Deputaţilor şi ar putea avea un rol cheie în negocierile privind constituirea unei viitoare majorităţi în contextul în care socialistul Pedro Sanchez a câştigat alegerilor, fără a obţine însă o majoritate absolută.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.