China se declară ”şocată” marţi, la o zi după un atac armat la Hotelul Logan din Kabul, frecventat de oameni de afaceri chinezi, soldat cu cel puţin trei morţi şi 18 răniţi - între care şi cinci chinezi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acest atac terorist este abominabil, iar China este profund şocată”, declară presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin.

”Ne opunem ferm oricărei forme de terorism”, a subliniat el, precizând că cinci chinezi au fost răniţi în acest atac.

Atacatori înarmaţi au atacat luni Hotelul Logan din Kabul, omorând cel puţin trei persoane, iar martori declară că au auzit cel puţin cinci explozii şi mai multe rafale de armă.

Atentatul a fost revendicat de către gruparea Statul Islamic (SI).

”Potrivit informaţiilor noastre, cinci cetăţeni au fost răniţi în atacul terorist, iar mai mulţi militari şi poliţişti afgani au fost ucişi”, anunţă Wang Wenbin.

El precizează că Ambasada Chiei în Afganistan a ”întreprins demersuri serioase pe lângă Guvernul interimar afgan, căruia i-a cerut să nu precupeţească niciun efort în salvarea răniţilor, desfăşurarea unei anchete aprofundate cu privire la incident, să traducă teroriştii în faţa justiţiei şi să ia alte măsuri de protejarea securităţii cetăţenilor chinezi în Afganistan”.

Membri ai personalului ambasadei chineze s-au dus luni la faţa locului atentatului pentru a-i ajuta pe salvatori, precizează el.

Beijingul apreciază că forţe de securitate afgane au ”participat activ la luarea în grijă şi la salvarea cetăţenilor chinezi”.

Însă purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze le aminteşte cetăţenilor chinezi că ministerul le-a dat consemnul să părăsească Afganistanul cât mai rapid posibil.

Talibanii susţin că au îmbunătăţit securitatea în Afganistan după ce s-au întors la putere în august 2021, însă numeroase atentate cu bombă au fost comise în ultimele luni, revendicate în general de către filiala din Afganistan a Statului Islamic (SI-K).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.