China l-a felicitat vineri pe Joe Biden pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la aproape o săptâmână de la anunţarea victoriei candidatului democrat la preşedinţie de către presă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi respectăm alegerea poporului american. Îi transmitem felicitări domnului Biden şi (vicepreşedintei-alese Kamala) Harris”, a declarat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin.

Numeroşi lideri din întreaga lume l-au felicitat pe fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama încă de sâmbătă, însă nu şi China, care a anunţat că aşteaptă rezultatul definitiv al scrutinului.

În pofida faptului că preşedintele american în exerciţiu Donald Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a reiterat vineri că rezultatul alegerilor americane va fi ”confirmat conform legilor şi procedurilor în vigoare în Statele Unite”.

Lentoarea reacţiei chineze poate sugera că Beijingul miza pe o realegere a lui Donald Trump - perceput în China ca un lider care şi-a slăbit ţara şi Occidentul, în pofida faptului că a contribuit la o deteriorare a relaţiilor americano-chineze prin declanşarea unui război comercial.

Regimul comunist al lui Xi Jinping se teme de o creştere a presiunii din partea lui Joe Biden în domeniul drepturilor omului, potrivit unor experţi.

În timpul campaniei sale electorale, Joe Biden l-a catalogat pe preşedintele chinez Xi Jinping drept un ”tâlhar”. ”Este un tip care n-are urmă de democraţie în oase”, denunţa Biden.

Xi Jinping nu l-a felicitat deocamdată personal pe Joe Biden.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.