Eveniment News.ro - Daniela Iliescu (ROPEA): Private equity-ul creează valoare accelerată, creează locuri de muncă accelerat şi creează o creştere mult mai accelerată a companiilor în care acest capital a ajuns

Eveniment News.ro - Daniela Iliescu (ROPEA): Private equity-ul creează valoare accelerată, creează locuri de muncă accelerat şi creează o creştere mult mai accelerată a companiilor în care acest capital a ajuns

Fondurile de capital investesc, în România, deopotrivă în start-up-uri care aduc inovaţie, dar şi în companii „aşezate” în piaţă, care au plan de creştere bine definit şi pentru care fondurile sunt „furnizori de capital pentru creştere”, afirmă Daniela Iliescu, director executiv al Romanian Private Equity Association (ROPEA). „Private equity-ul creează valoare accelerată, creează locuri de muncă accelerat şi creează o creştere mult mai accelerată a companiilor în care acest capital a ajuns”, a afirmat aceasta la evenimentul „IMM-urile, oxigen pentru România”, organizat de News.ro.

"Noi, ca asociaţie, ROPEA, suntem activi de 21 de ani în piaţă, avem în momentul de faţă membri aproape 30 de fonduri de investiţii locale şi regionale care investesc în companii româneşti. Am văzut o dezvoltare accelerată în ultimii ani", afirmă ea.
Aceasta a explicat că investiţiile fondurilor se fac deopotrivă în start-up-uri care aduc inovaţie, dar şi în companii "aşezate" în piaţă, care au plan de creştere bine definit şi pentru care fondurile sunt "furnizori de capital pentru creştere".
"Private equity-ul creează valoare accelerată, creează locuri de muncă accelerat şi creează o creştere mult mai accelerată a companiilor în care acest capital a ajuns", spune Daniela Iliescu, subliniind că acest lucru este indicat în egală măsură de statisticile realizate la nivel naţional şi internaţional.
Daniela Iliescu a subliniat că impactul investiţiilor realizate de fondurile de capital se vede şi în ceea ce priveşte creşterea numărului de locuri de muncă, dar şi în privinţa taxelor crescute plătite la bugetul de stat de către companiile în care s-a investit.
"Dacă ne uităm la contribuţia în PIB şi valoarea adăugată brută, în medie am produs între 0,6 şi 0,7% anual contribuţie la PIB-ul României, ceea ce nu este un nivel, aş spune, puţin important. O sumă de peste 11 miliarde de euro care a susţinut creşterea economică a României în perioada 2019-2024", a adăugat Daniela Iliescu.

Evenimentul este organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi Agenţiei de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri Asociaţia Română a Băncilor, Auchan, BRD, BCR, CEC Bank, CITR, Kaufland, Nova Power& Gas, Raiffeisen Bank, Salt Bank.

Partener organizaţional: IMM România.

Moderatori: Cristian Dimitriu - partener, Plurivox şi Moise Guran - jurnalist economic.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră