Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar alte 15 rănite, joi, într-o explozie într-o moschee şiită, la Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, anunţă un oficial taliban local, la două zile de la un atentat la o şcoală într-un cartier şiit din Kabul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Informaţii preliminare confirmă că sunt cel puţin 25 de victime”, declara anterior AFP şeful Serviciului de Informaţii şi Cultură al provinciei Balkh, a cărei capitală este Mazar-i-Sharif, Zabihullah Noorani, care nu preciza însă despre câţi morţi şi despre câţi răniţi era vorba.

În imagini difuzate pe reţele de socializare apar victime transportate către spitale de la Moscheea Seh Dokan, unde pământul era acoperit de cioburi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 rănite în două explozii, marţi, la o şcoală de băieţi, într-un cartier al Kabulului cu populaţie majoritară hazara, o minoritate şiită.

Comunitatea hazara, care reprezintă 10-20% din cei aproximativ 40 de milioane de afgani, este persecutată de mult timp în această ţară cu populaţie majoritar sunnită.

Această comunitate a fost luată adesea drept ţintă de către Statul Islamic (SI), după preluarea puterii de către talibani, care au vizat-o, la rândul lor, în trecut.

Situaţia securităţii în Afganistan s-a îmbunătăţit după instalarea la putere a talibanilor şi retragerea trupelor Statelor Unite, în urma unui război de uzură, de 20 de ani, împotriva prezenţei militare americane.

Însă continuă să aibă loc atacuri cu regularitate, revendicate în principal de către Statul Islamic-Khorasan (SI-K), aripa regională a SI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.