Irakienii îşi aleg luni consiliile provinciale - primul scrutin de acest tip după zece ani - care urmează să consolideze partidele şiite proiraniene aflate...
Iranul vrea să-şi restabilească relaţiile cu Bahrainul, o ţară de la Golful Persic cu care şi-a întrerupt relaţiile diplomatice în 2016 din cauză că a...
Zeci de iranieni s-au adunat în faţa Ambasadei Franţei la Teheran, unde au ars steaguri franceze în weekend, în semn de protest faţă de caricaturizarea...
Autorităţile iraniene au anunţat luni că au arestat un bărbat implicat într-un atentat sângeros, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI),...
Preşedintele Ebrahim Raisi consideră că ”revoltele” deschid calea unor atacuri ”teroriste”, la o zi după atentatul sângeros de la un important...
Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar alte 15 rănite, joi, într-o explozie într-o moschee şiită, la Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, anunţă...
Libanul a anunţat miercuri că a dejucat trei planuri de atentat ale grupării jihadste Statul Islamic (SI) care vizau două lăcaşuri de cult şiite, la...
Amabasada Statelor Unite la Manama i-a îndemnat pe cetăţenii americani prezenţi în Bahrain să dea dovadă de ”prudenţă”, într-o alertă de...
Arabia Saudită a desfiinţat pedeapsa cu moartea în cazul crimelor comise de minori, a anunţat un oficial saudit, la câteva zile după abolirea flagelării,...
Cel puţin 18 persoane au fost rănite într-un atac, la o adunare politică, în vestul Kabulului, în primul atac în capitala afgană de la Acordul istoric de...
Cel puţin trei combatanţi loiali regimului lui Bashar al-Assad au fost ucişi într-un atac atribuit Israelului, ţintind poziţii siriene, la periferia...
Mai multe partide politice libaneze au convenit să-l nominalizeze pe Mohammad Safadi, un fost ministru al Finanţelor, drept premier al unui nou Guvern, potrivit...
Zeci de blindate americane cu militari la bord au sosit luni la o bază americană în nord-vestul Irakului, după ce s-au retras de pe teritoriul Siriei, prin...
Forţele de securitate irakiene au deschis vineri focul asupra a zeci de manifestanţi, în centrul Bagdadului, în a patra zi a unei contestări care s-a soldat...
La fel ca la Nuremberg, în cazul naziştilor, lumea este necesar să judece gruparea Statul Islamic (SI) pentru a-i face auzite victimele şi a-i...
Arabia Saudită a executat marţi 37 de cetăţeni condamnaţi de ”terorism” - o rară execuţie în masă în regat, la trei ani după cea a zeci de persoane...
Iranul este hotărât să lupte împotriva unui plan la care lucrează administraţia lui Donald Trump în vederea unei soluţionări a conflictului...
Trei persoane au fost plasate în arest preventiv marţi, la finalul unei operaţiuni de ”prevenire a terorismului” vizând un sediu al Asociaţiei şiite...
Trei militari din cadrul Operaţiunii Resolute Support (RS) mobilizaţi de NATO în Afganistan au fost ucişi duminică într-un atentat sinucigaş vizând a...
Un autobuz cu pasageri a sărit în aer marţi, în vestul Afganistanului, iar cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte aproximativ 40 au fost rănite,...
Organizaţia Statul Islamic (SI) a răpit aproximativ 30 de femei şi copii din minoritatea druzilor din Siria, în provincia Suwayda, săptămâna trecută,...
Două persoane au fost ucise cu lovituri de cuţit, joi, într-o moschee la Malmesbury, în sud-vestul Africii de Sud, de către un bărbat care a fost împuşcat...
Un kamikaze s-a detonat vineri într-un cartier şiit din Kabul şi a omorât cel puţin şapte persoane, potrivit unor oficiali afgani, relatează AFP.
Cel puţin 41 de persoane au fost ucise, iar alte 84 rănite în atentatul la un centru cultural şiit, joi, la Kabul, revendicat de gruparea jihadistă Statul...
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite într-un atentat la un centru cultural şiit, joi, la Kabul, unde atentatele se...