Cel puţin o persoană a murit în urma surpării unei aripi a unui imobil rezidenţial de 12 etaje la Surfside, în apropiere de Miami, locuitori au fost prinşi între dărâmături, iar zeci de salvatori au scos supravieţuitori din moloz, într-un nor de ptaf în cartier, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul din Surfside Charles Burkett a avertizat că managerul clădirii i-a spus că imobilul era plin şi că numărul victimelor probabil va creşte.

Răniţi primeau îngrijiri la faţa locului, iar doi au fost conduşi la spital, dintre care unul a murit, anunţă Burkett, care precizazăcă 15 familii au ieşit singure din clădire.

Lucrări aveau loc la acoperişul clădirii, însă primarul subliniază că nu vede cum aceste lucrări ar fi putut cauza surparea aripii.

Autorităţile nu au anunţat care ar putea fi cauza surpării.

Imagini difuzate de televiziuni surprind paturi unele peste altele, mese şi scaune, în partea care nu s-a prăbuşit a unor apartamente.

Pompieri din Miami Dade, care efectuau operaţiuni de căutare şi savare, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter că 80 de unităţi acţionau la faţa locului, susţinute de servicii municipale de luptă împotriva incendiilor.

Poliţia a blocat aproape toate drumurile, iar zeci de maşini de poliţie, pompieri şi ambulanţe se aflau în zonă.

Echipe de pompieri au intrat între dărâmături, de unde salvau supravieţuitori şi-i transportau afară.

”Întreaga parte din spate a clădirii s-a surpat”, anunţă sergentul Marian Cruz de la Departamentul Poliţiei din Surfside.

Clădirea a fost construită în 1981, în sud-estul Surfside, iar unele apartamente cu două camere se află la vânzare cu preţuri cuprinse între 600.000 şi 700.000 de dolari.

În zonă se află apartamente vechi şi noi, case şi hoteluri, restaurante şi magazine care deservesc atât rezidenţii, cât şi turişti, într-o atmosferă mai liniştită decât agitaţia şi strălucirea din South Beach.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.