Preşedintele malgaş Andry Rajoelina a anunţat că a concediat întregul Guvern, inclusiv pe neclintitul Christian Ntsay, premier din 2018, numit de către precedentul preşedinte, în urma mai multor zile de manifestaţii violente, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Potrivit Articolului 54 al Constituţiei, am decis să pun capăt funcţiei premierului şi Guvernului”, a anunţat sobru, luni seara, la televiziunea naţională Andry Rajoelina.

”În aşteptarea formării unui nou guvern, cei care se află în funcţii vor asigura intermiatul. În următoarele trei zile, vom primi propuneri de nume de premier”, a anunţat şeful statului.

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise în Madagascar, potrivit ONU, de la începutul unor manifestaţii, joi.

Protestatari au ieşit din nou în stradă luni, cerând de-acum plecarea preşedintelui Andry Rajoelina.

Această insulă la Oceanul Indian, care rămâne una dintre cele mai sărace ţări din lume, a fost zguduită cu regularitate de revolte populare împotriva puterilor instalate după proclamarea independenţei în 1960.

Aceste revolte au culminat în 2009 cu plecarea de la putere a fostului preşedinte Marc Ravalomanana.

”Cel puţin 22 de persoane au fost ucise, iar alte peste 100 au fost rănite”, a anunţat luni, într-un comunicat, Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (HCDH/OHCHR).

”Între victime se află manifestanţi şi trecători, ucişi de către membri ai forţelor de securitate, dar şi alţii ucişi în violenţe şi jafuri generalizare care au urmat, comise de către persoane şi ganguri fără legătură cu manifestanţii”, preciza OHCHR.

Înaltul Comisar ONu al Drepturilor Omului Volker Türk se declară ”şocat” de ”răspunsul violent al forţelor de securitate” în acest comunicat.

”Nicio cifră oficială nu coroborează acest bilanţ”, a dezminţit Ministerul malgaş de Externe bilanţul de 22 de morţi înregistraţi de ONU.

Mobilizaţi începând de joi, mii de manifestanţi chemaţi pe reţele de socializare prin intermediul unei mişcări denumite ”Gen Z”, au ieşit luni în stradă, în capitala Antananarivo, a constatat o echipă AFP.

Revendicările depăşesc nemulţumirile iniţiale faţă de opriri neîncetate ale apei şi electricităţii.

Mai mulţi protestatari afişau pancarte pe care se putea citi ”vrem să trăim, nu să supravieţuim” - care a devenit sloganul emblematic al mişcării.

”RAJOELINA, CARĂ-TE!”

Mai numeoşi decât la ultima manifestaţie, sâmbătă, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în negru, manifestanţii care au plecat de la Universitatea Antananarivo, au scandat sloganuri prin care cerau plecarea preşedintelui Andry Rajoelina.

Un fost primar al capitalei Antananarivo, Andry Rajoelina, în vârstă de 51 de ani, a deţinut un prim mandat în perioada 2009-2014, în urma unei lovituri de stat care a avut loc după o revoltă populară.

El a fost ales din nou în 2018 şi a fost reales în 2023 într-un scrutin contestat.

Unul dintre mottourile Gen Z pe canale este ”Rajoelina, cară-te!” (”Miala Rajoelina”), iar mişcarea le cere apropiaţilor preşedintelui să facă acelaşi lucru.

”Abia am ieşit în stradă, că forţele de ordine au decis să tragă în noi”, a acuzat luni la AFP un purtător de cuvînt al Gen Z, explivând astfel însăprirea poziţiei mişcării.

El a cerut să-şi păstreze anonimatul, de frica represaliilor.

OHCHR a denunţat ”forţa inutilă” cu care au intervenit forţele de ordine, precizînd că ”anumiţi ofiţeri au folosit gloanţe reale”.

Din cauza amplorii mişcării, Andry Rajoelina a încercat să o potolească destituindu-l vineri pe ministrul său al Energiei.

El s-a dus în mod personal, duminică, în cartierul popular de la Antananarivo, după ce s-a întors de la Adunarea Generală a ONU, la New York, pentru a le promite locuitorilor că va ”corecta totul, pentru a fi şi mai aproape” de malgaşi.

Mişcarea Gen Z a preluat steagul pirat din manga ”One Piece” - folosit de mişcări de contestare în Indonezia şi Nepal.

Ea şi-a luat acest nume pentru a se referi la generaţia persoanelor născute începând de la sfârşitul anilor '90 şi până la începutul anilor 2010.

75% DIN POPULAŢIE, SUB PRAGUL SĂRĂCIEI

Înregistrări viedo postate pe reţele de socislizare surprind arestarea, luni, în capitală, a unui deputat din cadrul unui mic partid împotriva puterii, la o adunare.

În apropierea punctului de adunare de la Universitatea Antananarivo, forţele de ordine au arestat cel puţin un manifestant, luni, şi au blocat accesul către centru, a constatat AFP.

După primele manifestaţii de joi, la Antananarivo au avut loc jafuri toată noaptea, fără ca forţele de ordine să se opună.

Domicilile ale trei parlamentari apropiaţi puterii au fost incendiate ziua.

În afară de capitală, mobilizarea s-a extins mai ales în nord, la Antsiranana.

Adunări au fost semnalate la Fianarantsoa (centru), Toliara (sud) şi Toamasina (est).

Este vorba despre cele mai importante manifestaţii de după perioada precedentelor alegeri prezidenţiale, în 2023.

La acest scrutin, boicotat de opoziţie, au participat mai puţin de jumătate dintre alegătorii înscrişi.

În pofida unor bogăţii naturale excepţionale, Madagascarul rămâne una dintre cele mai sărace ţări din lume şi este clasată pe locul 140 din 180 de ţări în indicele percepţiei corupţiei al Transparency International.

Aproape 75% din populaţie trăia, în 2022, sub pragul sărăciei, potrivit Băncii Mondiale (BM).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.