Cel puţin 14 persoane au fost rănite, iar şase au fost arestate, în urma ciocnirilor violente între separatişti şi poliţie, au anunţat sâmbătă autorităţile catalane, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un poliţist regional a fost rănit, a precizat poliţia regională, fără să fie clar dacă acesta se află între cele 14 persoane care au vut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit autorităţilor medicale, trei persoane au fost spitalizate, iar celelalte au primit îngrijiri la faţa locului.

Mai multe ciocniri au avut loc între poliţie şi separatişti, care au aruncat cu pudră colorată, după care a atacat cordonul poliţiei în centrul Barcelonei.

Separatiştii protestau faţă de un marş al unor susţinători ai poliţiei naţionale spaniole.

Poliţia catalană a declarat anterior pentru AP că două dintre persoanele arestate au acţionat violent contra poliţiştilor.

Aceste ciocniri au avut loc cu două zile înaintea marcării unui an de la referendumul ilegal pe tema secesiunii Cataloniei, pătat de violenţe polişiste.

Poliţia locală catalană a intervenit în mai multe rânduri pentru a împiedica sute de separatişti să se apropie de piaţa din centrul Barcelonei în care s-au adunat susţinătorii poliţiei spaniole.

Separatiştii au strigat sloganuri ca ”Afară, fasciştilor”, de dincolo de cordoanele poliţiei, către participanţii la marş, între care unii purtau steaguri spaniole.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.