AUR propune introducerea unui registru public, actualizat lunar, în care fiecare spital să publice, pentru fiecare secţie, infecţiile asociate actului medical raportate. Astfel, înainte de internare, orice pacient va putea verifica ce infecţii au fost raportate în secţia în care urmează să fie tratat şi care sunt riscurile la care se expune. Senatorul AUR Cristian Vântu cere Ministerului Sănătăţii să introducă această măsură şi să stabilească termene clare pentru aplicarea ei.
Potrivit AUR, propunerea face parte dintr-un pachet de măsuri prezentat de AUR încă de anul trecut, după situaţia de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi. Cristian Vântu solicită Ministerului Sănătăţii ca actualele discuţii privind prevenirea infecţiilor asociate actului medical să fie urmate de măsuri concrete, cu termene, finanţare şi responsabilităţi clare.
Pe lângă registrul public, senatorul AUR propune introducerea unui „buton roşu” care să permită oprirea internărilor în secţiile în care siguranţa pacienţilor este compromisă. O altă măsură vizează înlocuirea dozatoarelor reîncărcabile de săpun şi dezinfectant cu sisteme sigilate.
”Am propus un registru public lunar al infecţiilor, pentru fiecare spital şi fiecare secţie. Pacientul trebuie să poată afla ce riscuri există înainte de internare. Am cerut un buton roşu pentru oprirea internărilor în secţiile în care siguranţa pacienţilor este compromisă şi înlocuirea dozatoarelor reîncărcabile de săpun şi dezinfectant cu sisteme sigilate”, transmite Cristian Vântu.
În privinţa personalului medical, senatorul AUR solicită stabilirea unui normativ minim de personal specializat, cu epidemiologi şi asistenţi pregătiţi pentru prevenirea şi controlul infecţiilor.
Propunerile includ şi operaţionalizarea reţelei naţionale de secvenţiere genetică, astfel încât să poată fi identificate sursele infecţiilor şi legăturile dintre cazuri. În acelaşi timp, Cristian Vântu propune acordarea unor bonusuri de finanţare spitalelor care respectă măsurile de igienă şi prevenţie.
Un alt punct vizează raportarea corectă a cazurilor şi responsabilitatea conducerilor unităţilor medicale. AUR cere verificări şi sancţiuni atunci când infecţiile sunt ascunse sau obligaţiile de prevenţie nu sunt respectate.
”Insist asupra raportării corecte. Ascunderea cazurilor lasă pacienţii expuşi şi întârzie intervenţia. Cer responsabilităţi clare pentru manageri, verificări serioase şi sancţiuni pentru cei care ascund infecţiile sau încalcă obligaţiile de prevenţie”, afirmă Cristian Vântu.
Senatorul AUR cere Ministerului Sănătăţii ca discuţiile despre infecţiile nosocomiale să nu rămână la nivel de dezbatere. Soluţiile prezentate de AUR sunt publice de aproape un an, iar ministerul trebuie să le analizeze şi să precizeze care dintre ele vor fi aplicate şi în ce termen.
”Cer Ministerului Sănătăţii să examineze propunerile pe care le-am prezentat anul trecut şi să stabilească un calendar de aplicare”, conchide Cristian Vântu.
”AUR cere, astfel, ca pacientul să poată verifica situaţia infecţiilor înainte de internare, internările să poată fi oprite atunci când o secţie devine nesigură, spitalele să aibă personal specializat pentru controlul infecţiilor, iar managerii să răspundă atunci când cazurile sunt ascunse sau măsurile de prevenţie nu sunt respectate”, se precizează în comunicat.
