Cel puţin 10 persoane au fost rănite, dintre care două grav, în urma unei furtuni violente ce a afectat joi seară Istanbulul, scrie presa locală citată de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oraşul a fost paralizat de furtuna ce a durat numai 20 de minute. Numeroase trăsnete, dar şi grindină ce a atins în unele cazuri mărimea mingiilor de golf au afectat metropola turcă, provocând numeroase pagube.

Cel puţin 10 persoane au fost internate, dintre care două grav rănite, anunţă agenţia Dogan, fără a oferi detalii privind circumstanţele în care s-au produs rănirile.

Numeroase străzi au fost inundate, iar traficul rutier, dar şi cel naval, în Bosfor, au fost întrerupte pentru scurt timp.

Şaisprezece avioane cu destinaţia aeroportul Ataturk, din Istanbul, au fost deviate, scrie agenţia de presă Anadolu.

Municipalitatea, care a mobilizat peste 7.000 de persoane pentru a gestiona situaţia, a precizat într-un comunicat că aproximativ 230 de copaci au fost smulşi din rădăcini şi aproape 90 de acoperişuri au fost distruse în oraş.

De asemenea, trăsnetele au provocat câteva incendii, care au fost stinse repede.

Pe 18 iulie, capitala economică a Turciei a fost lovită deja de ploi abundent, care au provocat numeroase inundaţii, însă nu s-au soldat cu victime. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.