India a executat vineri în zori patru bărbaţi cu privire la volul în grup al unei studente într-un autobuz, la New Delhi, în decembrie 2012, o crimă care a îngrozit această ţară din Asia de Sud şi restul lumii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această dramă a pus reflectoarele asupra tăcerii grele care înconjoară violenţele sexuale în ţară, carenţele sistemului său judiciar în domeniul luptei împotriva violurilor şi tratamentului aplicat femeilor în societatea indiană.

Mukesh Singh, Vinay Sharma, Pawan Gupta şi Akshay Thakur au fost spânzuraţi la ora locală 5.30 (2.00, ora României) în Închisoarea Tihar din capitală, o aplicare excepţională a pedepsei cu moartea în India. Până în ultimele ore, condamnaţii şi-au multiplicat recursurile judiciare, care le-au permis să obţină din ianuarie trei amânări de ultim moment ale execuţiei.

Câţiva manifestanţi s-au adunat la miezul nopţii de joi spre vineri în faţa sediului Închisorii Tihar pentru a saluta această execuţie, agitând steaguri indiene.

”Dreptatea a triumfat. Este de cea mai mare importanţă să se garanteze demnitatea şi securitatea femeilor”, a reacţionat pe Twitter premierul Narendra Modi.

”Avem satisfacţia că fiicei mele i s-a făcut în sfârşit dreptate după şapte ani. Animalele au fost spânzurate”, a declarat presei Asha Devi, mama victimei Jyoti Singh.

Duminica, la 16 decembrie 2012, seara, studenta în vârstă de 23 de ani a ieşit de la filmul ”Odiseea lui Pi”, într-un mare centru comercial, împreună cu un prieten. Ei au urcat într-un autobuz privat, în care se afla o bandă de şase bărbaţi beţi, crezând că este vorba despre un mijloc de transport în comun.

În autobuz, prietenul său a fost bătut crunt. Timp de 20 de minute, tânăra a fost violată în mod sălbatic cu rândul, în spatele vehiculului, care se deplasa prin New Delhi cu luminile stinsă, şi a fost grav rănită cu o bară de fier. Agresorii s-au debarasat de cei doi la marginea unui drum.

De a doua zi, cazul a provocat o undă de şoc în opinia publică şi a declanşat manifestaţii spontane uriaşe, care s-au intensificat după moartea victimei din cauza rănilor, la 29 decembrie, într-un spital în Singapore.

”Mişcarea care a urmat după violul în grup din 2012 a fost ca un baraj care cedează”, declară pentru AFP Kavita Krishnan, o activistă a drepturilor femeilor.

EXAMEN DE CONŞTIINŢĂ

Acest fapt divers, care a avut loc în centrul capitalei, a atins o coardă sensibilă în rândul tineretului indian. Într-o societate schimbată în profunzime de 20 de ani de liberalizare a economiei, numeroase indiene şi idieni s-au identificat cu această tânără care vrea să studieze şi să aibă un loc de muncă în loc să trăiască sub tutela unui bărbat şi să rămână în gospodărie.

Acest viol al ”fetei din India” a etalat confruntarea brutală a două viziuni sociale antagoniste. Pe de o parte, o clasă de mijloc emergentă, care aspiră la emancipare şi libertate individuală, mai ales în rândul femeilor. De cealaltă parte, o concepţie conservatoare tradiţională care consideră femeile inferioare bărbaţilor.

”O fată decentă nu umblă afară la ora nouă seara. O fată este mult mai responsabilă de viol decât un băiat”, se justifica Mukesh Singh, unul dintre violatori, într-un documentar BBC publicat în 2015 şi care a provocat un scandal în India.

Violul în grup de la New Delhi a obligat societatea indiană la un examen de conştiinţă.

În urma dramei, Guvernul a înăsprit legislaţia împotriva violenţelor sexuale şi a prevăzut proceduri judiciare accelerate. Numărul semnalărilor violurilor în această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori a crescut puternic în anii care au urmat, în pofida faptului că experţii consideră că este vorba doar despre vârful de la suprafaţă al aisbergului.

Dintre cei şase bărbaţi arestaţi de forţele de ordine, presupusul conducător a murit în detenţie câteva săptămâni mai târziu, în mod oficial prin sinucidere. Altul, minor la vremea faptelor, a beneficiat de o reducere a pedepsei din cauza vârstei şi a fost eliberat după trei ani.

Aproximativ 400 de condamnaţi aşteaptă în prezent pe culoarul morţii în India, însă autorităţile procedează rareori la execuţii, rezervate cazurilor emblematice. Pedepsele capitale sunt comutate, de obicei, la închisoare pe viaţă.

Precedenta execuţie în India a avut loc în 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.