Statele membre ale Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns vineri la un acord asupra bugetului UE aferent lui 2021, dar pentru ca acesta să devină lege este neesar ca Polonia şi Ungaria să-şi retragă vetoul cu privire la proiectul plurianual european aferent perioadei 2021-2027, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bugetul UE din 2021 are la bază venituri şi cheltuieli prevăzute în cadrul bugetar pe o perioadă de de şapte ani, faţă de adoptarea căruia Ungaria şi Polonia se opun în semn de protest faţă de condiţionarea alocării fondurilor de respectarea statului de drept.

Ambele ţări sunt vizate de investigaţii cu privire la subminarea independenţei justiţiei, presei şi organizaţiilor nonguvernaentale, iar astfel riscă să piardă fonduri europene în valoare de zeci de miliarde de dolari.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În cazul menţinerii vetoului faţă de cadrul bugetar plurianual, bugetul european aferent anului viitor, construit pe baza acestuia, nu va avea o bază legală.

”Bugetul din 2021 poate intra în vigoare numai după ridicarea blocării bugetului general al UE şi a planului de relansare” economică post-covid, a subliniat ambasadorul german la UE Michael Clauss.

”Fără această ridicare, ne confruntăm cu o reducere drastică a finaţărilor UE de la începutul anului viitor”, avertizează el, referindu-se la recurgerea la un sistem provizoriu, folosit ultima oară în 1989.

În cazul în care Ungaria şi Polonia nu-şi retrag vetoul până la viitorul summit UE, prevăzut la 10 decembrie, Uniunea va fi nevoită să recurgă anul viitor la un acord provizoriu de finanţare - cunoscut sub numele de ”sistemul douăsprezecimilor provizorii” - potrivit căruia UE poate cheltui doar a 12-a parte a sumei cheltuite într-un anumit domeniu în 2020.

Potrivit acestui sistem, niciun proiect nou nu poate obţine finanţare, ci doar cele lansate în cadrul bugetului plurianual aferent perioadei 2014-2020.

Agricultorii pot primi în continuare subvenţii până în 2022, cel mai probabil cu întârziere şi într-o plată lunară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.